Ford va lansa noul C-MAX în vara lui 2010



Ford C-Max
Ford C-Max

Ford se ambiționează să devină în Europa cel mai important producător de automobile de familie.
Cu două monovolume poziționate într-un sector de top, Galaxy și S-MAX, plus un viitor model de clasă subcompactă dezvoltat pe baza micului Fiesta, arată dorința de a fi cât mai bine reprezentat pe o piață concurențială dominată acum de Citroen și Opel.
Anul acesta la Frankfurt a fost dezvelit noul C-MAX, care va purta cu sine evoluția designului kinetic ce marchează toate modele Ford de câțiva ani încoace. Monovolumul construit pe baza Focus va fi disponibil abia în vara anului viitor, anunță Ford Europe. Avansul de peste 9 luni pe care îl va avea în fața noului Opel Zafira cât și a viitorului Volkswagen Touran va fi o adevărată gură de oxigen pentru vânzările noului C-MAX, care în opinia oficialilor Ford va deveni una din cele mai importante „piese” ale segmentului MPV.
Odată cu debutul celei de a doua generații vor fi introduse o serie întreagă de noi sisteme care vor evoca progresele făcute și în acest segment, C-MAX urmând a fi unul din cele mai avansate modele din punct de vedere tehnologic. De exemplu, în echiparea monovolumului vor intra noi dispozitive de securitate activă și pasivă alături de diverse sisteme care vor avea rolul de a oferi o ținută de drum precisă, confort, siguranță la rulare și prevenire a incidentelor.
De asemenea, va fi oferit un sistem de parcare paralelă semi-automat și dispozitiv de detecție pentru eliminarea „unghiului mort” din oglinzile laterale, echipamente întâlnite mai frecvent în oferta modelelor premium. Pe lângă acestea își va face apariția și motorizarea 1.6 EcoBoost, ce funcționează pe benzină, echipată cu injecție directă de ultimă generație. Amprenta „kinetică” a designului își va spune din nou cuvântul, exteriorul fiind trasat de linii progresive care respectă dinamica specifică mașinilor Ford. Silueta atletică va fi dublată de conturul plafonului ce ia aspectul unui coupé, în timp ce arhitectura secțiunilor față și spate propun o îmbinare între sportivitate și funcționalitate. Monovolumul cu dimensiuni compacte împrumută o serie de elemente estetice de la conceptul Iosis MAX dezvelit în martie la Geneva. Pentru prima oară Ford va lansa două versiuni ale monovolumului, C-MAX (5 locuri) și Grand C-MAX (de 7 locuri), pentru a contra atacurile venite de la Citroen C4 și Renault Scenic.


Ford C-Max
Ford C-Max
Ford C-Max
Ford C-Max
Ford C-Max
Ford C-Max