Ford are un început de an bogat în lansări. În America a dezvelit noul Focus iar de cealaltă parte a oceanului, la Bruxelles a prezentat ultima evoluție a monovolumului S-MAX. Acesta primește o binemeritată restilizare, aplicată după patru ani de la debutul actualei generații.
Versiunea 2010 scoate la iveală un pachet de îmbunătățiri ce rafinează atât designul, cât și tehnica. Modificările operate de Ford sunt deja cele clasice, partea frontală fiind marele beneficiar al ședinței de cosmetizare.
Linia retușată a blocurilor optice, noua grilă motor inspirată de la Focus și conturul mai dinamic al spoilerului sunt principalele schimbări aduce pe S-MAX Facelift. La acestea se adaugă și perechea de lumini LED cu utilizare pe timp de zi. Designerii nu au scăpat din vedere spatele mașinii, care păstrează tema sportivă a secțiunii față, impresie redată mai ales de redesenarea stopurilor.
Interiorul va surprinde prin mici modificări la nivel calitativ și vizual. Câteva modificări notabile au fost făcute și la propulsie. În spiritul ecologist al ultimilor ani, inginerii s-au străduit să reducă nivelul emisiilor de dioxid de carbon dar și consumul, fără însă a afecta performanțele motoarelor. Gama include trei unități turbodiesel de 2.0 litri, recalibrate pe parte de injecție, ce oferă 115, 140, 163 de cai putere.
Pe S-MAX Facelift își face debutul și o motorizare turbo pe injecție directă pe benzină denumită SCTI. Cu o cilindree de 2.0 litri, unitatea asigură o accelerație de la 0 la 100km/h în 8,5 secunde și o viteză maximă de 221 km/k. Consumul mediu declarat de producător de 8,1 litri la 100 km parcurși.
Monovolumul primește o versiune mai economică, denumită EcoBoost, ce dezvoltă 203 cai putere și un cuplu maxim de 300 Nm. Debutul este însoțit și de o altă premieră: cutia de viteze cu dublu ambreiaj Poweshift.
Pe piețele vest-europene S-MAX Facelift va fi disponibil la jumătatea anului curent.