Ford a avut nevoie de 11 ani pentru a testa importanța și impactul unicului său automobil mini.
Modelul Ka a fost lansat pe 11 septembrie 1996, fiind asamblat în Spania și Brazilia. Actuala generație nu mai are multe zile de trăit, pentru că Ford s-a gândit în cele din urmă să îi găsească un urmaș pe măsura biografiei micuțului Ka.
Vântul schimbării bate deja cu putere și….surpriză. Cu două luni înainte de debut, suntem în măsură să vă prezentăm prima fotografie oficială a celei de a doua generații.
Acesta este noul Ford Ka! Din punct de vedere estetic acesta se încadrează în limbajul kinetic ultimelor modele ale Ovalului Albastru, însă se observă o apropiere puternică de noul Fiesta.
Chiar dacă producătorul încă nu a furnizat detalii despre Ford Ka, deținem câteva informații legate de viitorul model.
Ka va împrumuta unele elemente tehnice de la vechiul Fiesta și o parte din componente de la Fiat 500. Citadina Ford va fi asamblată la aceeași uzină poloneză din Tichy unde Fiat asamblează 500. Folosind o platformă comună, Ford va reuși să reducă din cheltuieli și să-și orienteze bugetul spre alte necesități. Astfel, motoarele, direcția, sistemul de frânare și chiar șasiul sunt dezvoltate alături de italienii de la Fiat. Se zvonește că va exista și un model sportiv ce va purta indicativul ST și care ar urma să utilizeze un motor de 1.4 litri preparat de inginerii diviziei Abarth.