Ford Ka frate frate dar cu… Fiat 500



Ford KA 2003
Ford KA 2003

Ford mai are un singur pas de făcut. Trebuie doar să bifeze ultimul său obiectiv, înainte să se dedice unor alte proiecte de anvergură. Citadina Ka este singura noutate importantă cu care divizia europeană poate să captiveze atenția publicului. După dezvăluirea versiunii Ka pentru piața sud-americană, mulți dintre fanii acestui model s-au declarat dezamăgiți. Ford a luat act de răspunsul publicului și spune că trebuie să mai avem puțină răbdare, fără însă a furniza alte detalii despre locul și data debutului.
În prezent știm doar că Mezinul Ka, va avea o nouă generație, cea de a doua, al cărei debut este prevăzut să se producă cel mai târziu în noiembrie, anul curent. Înainte ca producția să înceapă Ford și-a reconsiderat poziția vizavi de dezvoltarea micuțului automobil. Astfel, noul Ka nu va mai fi construit pe platforma lui Fiesta, așa cum s-a întâmplat cu prima generație și cum era prevăzut și pentru următoarea.
De asemenea, Ford a renunțat la colaborarea cu Mazda, preferând serviciile celor de la Fiat. Avantajele cooperării cu grupul auto italian sunt multiple. Ford va produce noul Ka la aceeași uzină poloneză din Tichy unde Fiat asamblează un alt mini, proaspătul 500. Apropierea dintre Ka și torinezul 500 are la bază motive de natură financiară dar și tehnică, asta pentru că Ford va economisi bani frumoși folosind platforma mecanică, motoarele, direcția, sistemul de frânare și chiar șasiul de la Fiat 500. Vor fi disponibile diverse variațiuni Ka pe tema originală a mașinii de serie. Sunt așteptate versiunile cabrio sau StreetK, un model de tip crossover denumit FamilyKa, o ediție sport, botezată RaceKa, și una economică, echipată cu motor hibrid și intitulată CityKa. Ultimele informații, neconfirmate oficial, provenite din interiorul companiei vorbesc despre un debut al citadinei Ka anul acesta la Salonul Auto de la Paris.