Ford a furnizat una din surprizele Salonului Auto de la Geneva. În premieră absolută, divizia europeană a concernului american a prezentat Iosis Max Concept, un model care anticipează un viitor monovolum de clasă mică. Producătorul îl definește ca fiind următoarea generație MAV, adică Multi Activity Vehicle, un automobil versatil destinat familiștilor care poate fi utilizat pentru diverse activități cotidiene.
Prototipul inaugurează un nou curent în limbajul de design Ford, ale cărui elemente vor putea fi văzute pe următoarele generații Focus și Mondeo.
Iosis Max deține sub capotă un motor Ecoboost de 1.6 litri și 180 de cai putere. Echipat cu un sistem de injecție directă, propulsorul face parte din noua generație de motoare dezvoltate de Ford pentru a putea îndeplini cerințele în materie de ecologie, cât și performanțe dinamice.
Modelul prezintă câteva soluții ingenioase la capitolele acces în habitaclu și spre spațiul de încărcare al portbagajului. Lipsa montanților centrali și ușile din spate care culisează spre înapoi cu ajutorul unor brațe permit alocarea unui spațiu de interior generos asigurând urcarea și coborârea foarte facilă a pasagerilor.
Tot ca un element inovativ este și deschiderea separată a lunetei de ușa portbagajului.
La interior se observă un sistem multimedia foarte interesant, cât și scaune cu un design foarte avansat. Construite din materiale ușoare, scaunele pot fi rabatate pentru a mări spațiul interior. Conceptul prefațează un model pe segmentul celor mai mici modele MPV, și, având în vedere faptul că Ford a anunțat în urmă cu ceva timp că la Craiova va construi un model de familie de clasă mică ce urmează să înlocuiască actualul Fusion, este mai mult ca sigur că viitoarea mașină de serie derivată din Iosis Max va ajunge pe liniile de producție din România.
