Ford pune pofta în cui chiar și motoarelor diesel. O demostrează pe viu noul Fiesta EcoNetic automobilul de oraș cu un consum de invidiat. Prezentat în premieră anul trecut în luna iulie la Salonul Auto de la Londra, modelul subcompact este, deocamdată, cea de a patra variantă oferită în gama noii generații (hatchback în 3 uși, hatchback în 5 uși, și Zetec S). Reducerea consumului de carburant și a emisiilor de gaze poluante a devenit un imperativ și pentru Ovalul Albastru care încearcă să demostreze că poate construi modele cu un impact mai mic asupra mediului. Pentru a sublinia acest fapt, Ford a creat linia ECOnetic, o replică la versiunile pregătite de concurență: Renault Eco², Volkswagen BlueMotion și Seat Ecomotive.
Compania anunță că din vară, clienții vor putea beneficia de avantajele celei mai noi oferte din cadrul programul ECOnetic care va include și noul Fiesta, o alternativă perfectă pentru persoanele cu un buget de cheltuieli limitat. Ford susține că versiunea ultra-economică Fiesta ECOnetic emite o cantitate de noxe de 98 de grame de dixid de carbon la suta de kilometri parcurși și are un consum mediu de 3,7 litri/100 km. Modelul aflat în discuție va fi echipat cu un propulsor diesel de 1,6 litri (dezvoltat în colaborare cu francezii de la PSA) cuplat la o transmisie manuală.
Pentru a atinge parametrii de consum și emisii, Ford nu apelează la sisteme de alimentare alternativă ci folosește tehnologiile convenționale și o serie de modificări aduse aerodinamicii, trenului de rulare, motorului și cutiei de viteze. De asemenea masa mașinii, un alt factor cheie în ecuația consumului, este redusă cu 50 de kilograme.
Noua variantă ecologică Fiesta ECOnetic, este asamblată la uzina din Koln și are un preț de pornire de 15.000 de euro pe piața germană. Modelul va fi comercializat din vara acestui an pe majoritatea piețelor europene. Primele 300 de exemplare au fost livrate încă din luna aprilie unei companii de carsharing.
