Ford Galaxy, pentru familii de galactici



Ford Galaxy, pentru familii de galactici
Ford Galaxy, pentru familii de galactici

Ford adaugă valoare familiei prin gama bogată a monovolumelor care pun accent pe spațiu, funcționalitate și versatilitate. Veteran în domeniu, Galaxy
este un exemplu în ceea ce privește raportul dintre dotări, performanțe și preț.
Monovolumul măsoară 4.82 metri cu 18 cm mai mult decât vechea generație, a câștigat 6 cm în lățime ajungând la 1.85 metri iar înălțimea a fost ușor ajustată pentru a da aerodinamicii ceea ce este al ei.
Garnisirea habitaclului este întotdeauna un bun prilej de a demonstra până la cel nivel al bunului gust se poate ajunge. Pielea de calitate, lemnul și coloristica bordului se îmbină armonios lăsând impresia unui interior fără cusur. Tabloul de bord este simplu cu o parte din comenzi pe volan, iar consola centrală are în centru levierul schimbătorului de viteze. Exteriorul nu face notă discordantă cu habitaclul. Linia generală a mașinii este una sportivă și musculoasă, care dă senzația de siguranță și agilitate.
La drum Galaxy va fi un partener ideal, nu numai datorită dimensiunilor, dar și a dotărilor.
Spre deosebire de vechea generație, noul Galaxy exprimă mai clar stilul Ford, este o generație schimbată din temelii, originală ca design, bogată ca dotări și, atenție!, mai ieftină cu cel puțin 150 de euro decât vechiul model.