Ford se numără printre constructorii cu o bogată gamă de automobile. În ciuda acestui fapt, Ovalul Albastru este complet descoperit pe anumite sectoare, iar acest mic neajuns urmează a fi reparat. La capitolul versiuni coupe, Ford va suplini golul existent cu un produs destinat să rivalizeze cu Scirocco.
Nu mai este un secret faptul că americanii vor să reînvie legendarul Capri și, potrivit unor informații de ultimă oră, o soluție foarte la îndemână ar fi utilizarea noului Focus ST ca punct de plecare pentru proiectul mult dorit.
Versiunea în trei uși a acestuia ar putea fi lansată sub denumirea Capri, știut fiind faptul că Focus ST va fi livrat pentru început doar în versiunea cu cinci uși. Noul coupe va primi detalii și linii distincte pentru a se putea diferenția de versiunea de performanță Focus.
Printre elementele care urmează să fie schimbate sunt blocurile optice, spoilerele și conformația spatelui.
Se pare că o parte din componentele mecanice și tehnologii vor fi împrumutate de pe Mondeo, prin această opțiune Ford dorind să își surclaseze principalul oponent, Volkswagen Scirocco.
Sportivul model va fi un coupe de 2+2 locuri cu tracțiunea pe puntea față. Opțiunea în ceea ce privește motoarele ar putea fi noua gamă EcoBoost de 1.6 litri de 160 CP, cât și 2.0 EcoBoost de 203 de cai putere.
Ford a lăsat să se înțeleagă că ar putea dezvălui și conceptul care va sta la baza viitorului coupe Capri, prevăzut să intre în producția de serie în 2012-2013.