Ford Focus CC, noblețe rafinată



Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008

Departe de a fi extravagant, sau de un lux orbitor, dar foarte aproape de hotarul clasei premium, noul Focus CC este continuatorul concepției „kinetic design”, acum într-o interpretare ce denotă mai mult gust și eleganță. Este o declinare fericită a popularului Focus, vehicul care în momentul de față se laudă cu cea mai diversificată gama de modele în clasa compactelor. Lung de 4,51 metri, lat de 1,83 metri, înalt de 1,41 metri, cabrioletul ovalului albastru nu numai că îți va oferi o experiență unică la volan, dar vei trăi și vei avea senzații nebănuite într-un ritm trepidant.
În discuție se află o variantă supusă unei cure de înfrumusețare, bine venită pentru un vehicul aflat la jumătatea carierei sale. Focus Coupe-Cabrio, model ce cântărește puțin peste 1.500 de kilograme, combină utilul cu plăcutul, având un interior primitor și aspect exterior îngrijit și echilibrat.
La partea de transmisie este disponibilă o cutie manuală în 5 trepte, iar pe viitor va exista și o cutie automată cu 6 trepte de viteză și dublu ambreiaj prezentă numai în combinație cu un propulsorul turbodiesel 2.0L Duratorq.
Decapotabila este dotată în premieră cu un sistem de control al presiunii în anvelope care funcționează ca un dispozitiv de alarmare a șoferului când pneurile încep să piardă aer.
Propulsia este formată din patru unități, două turbodiesel Duratorq de 109 și 136 de CP și două pe benzină Duratec de 1,6 litri-100 cai putere și 2,0 litri de 145 de cai putere.
Exteriorul nu duce lipsă de noutăți. Modificările principale sunt operate la grila frontală, blocuri optice și spoiler, ce va include o uriașă priză de aer trapezoidală. Capota ușor înălțată iese în evidență prin lamela cromată așezată în dreptul calandrului. Pasajul roților ce se continuă la praguri și spoilere denotă caracterul impetuos al vehiculului supermini, dând exteriorului o notă de originalitate. Stopurile includ tehnologia LED, iar plafonul se mândrește cu două bare cromate ca suport pentru bagaje.
Interiorul nu excelează prin nimic, însă notabilă este prezența unor noi materiale pentru scaune și diversificarea paletei de culori pentru tapițerie. În habitaclu, șoferul va avea la dispoziție sistemul HMI (Human Machine Interface) ce a debutat pe Mondeo și despre care se spune că ușurează activitatea la volan, de zi cu zi, a conducătorului auto.


Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008
Ford Focus CC Facelift 2008


Recomandări

Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creșterea investițiilor străine directe în Europa Centrală și de Est. Cazul României

Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creșterea investițiilor străine directe în Europa Centrală și de Est. Cazul României
Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creșterea investițiilor străine directe în Europa Centrală și de Est. Cazul României

Noul Ford PUMA

Noul Ford Puma, echipat cu motor de 1.0 l EcoBoost Hybrid, în varianta cu transmisie automată în 7 trepte este disponibil acum pentru comandă la UNION CARS - dealerul tău Ford din Suceava!
Noul Ford Puma, echipat cu motor de 1.0 l EcoBoost Hybrid, în varianta cu transmisie automată în 7 trepte este disponibil acum pentru comandă la UNION CARS - dealerul tău Ford din Suceava!

Noul Ford Puma va fi lansat în Suceava, la reprezentanța auto Ford – Union Cars, în data de 27 februarie 2020

Noul Ford Puma va fi lansat în Suceava, la reprezentan]a auto Ford - Union Cars, în data de 27 februarie 2020
Noul Ford Puma va fi lansat în Suceava, la reprezentan]a auto Ford - Union Cars, în data de 27 februarie 2020