Ford revine cu forțe proaspete pe segmentul mașinilor de mici dimensiuni. Noua generație Fiesta a debutat oficial ieri 24 februarie, și în România, la jumătate de an distanță de la demararea operațiunilor de fabricație.
Produs fără întrerupere din anul 1976 și până astăzi, Fiesta este cel mai longeviv automobil din gama Ford și în același timp unul din cele mai bine comercializate. Proaspătul automobil subcompact se bucură în prezent de o largă apreciere printre europeni, noua generație fiind unul din vectorii de creștere a cotei de piață Ford.
„Lansarea noului Ford Fiesta la nivel european a condus într-un timp foarte scurt la consolidarea puternică a poziției Ford Europa. Acest fapt influențează într-un mod pozitiv așteptările rețelei Romcar, în pofida vremurilor tumultoase concentrate recent asupra pieței auto”, a declarat Gabriel Bondarenco, Director General Romcar.
Având exact aceleași dimensiuni ca și vechiul model, noul Fiesta se evidențiază prin designul kinetic, ținuta de drum foarte bună, motorizările performante atât la nivel ecologic dar și dinamic și, nu în ultimul rând, prin tehnologiile cu care este înzestrat. În echipare standard beneficiază de sistemul de direcție asistată denumit EPAS care ajută la scăderea consumului de combustibil.
Siguranța este un alt capitol unde Fiesta s-a remarcat încă de la început. La testele Euro NCAP, a obținut punctajul maxim de 5 stele pentru protecția pasagerilor adulți, 4 stele pentru protecția pasagerilor copii și 3 stele dobândite în urma testelor de protecție a pietonilor.
Partea de motorizare include unități optimizate de inginerii Ford pentru a răspunde cerințelor actuale în materie de consum și poluare. Pe piața românească, noul Fiesta dispune de trei propulsoare pe benzină 1,25 litri de 82 CP, 1,4 litri de 96 CP și 1,6 litri de 120 CP și două motorizări diesel TDCi: 1,4 litri de 68 CP și 1,6 litri de 90 CP.
La dezvoltarea noului Fiesta s-a pus un accent deosebit pentru a proteja pasagerii de potențiale reacții alergice, dar și în caz de impact. Nivelul ridicat de siguranță este subliniat de prezența sistemului inteligent de protecție (ISP), caroseria robustă optimizată pentru a mări siguranța la impact dar și cele câteva airbaguri din dotare: laterale, de tip cortină și pentru genunchii șoferului.
Modelul de clasă mică este disponibil doar în versiunile de caroserie hatchback cu trei și cu cinci uși. Ford Fiesta preia aproape în totalitate liniile conceptului Verve, profilul aerodinamic și trăsăturile de bază ale acestuia: grila trapezoidală, capota scurtă, blocurile optice unghiulare, parbrizul înclinat și umerii înalți ai spatelui. Prețul de listă pentru noul Fiesta pornește de la 9.190 euro pentru versiunea Ambiente.
