Ford continuă seria de schimbări aduse acelor modele ajunse la jumătatea ciclului de viață. Monovolumul C-Max este ultimul sosit între pacienții ovalului albastru trimiși pe masa de operație. Cu toate că modificările exterioare sunt mai degrabă o tentativă de a rafina designul kinetic, ele sunt mai mult decât bine venite, într-o perioadă în care Focus are la activ o versiune Facelift iar Fiesta își face încălzirea cu o nouă generație.
Noul C-Max nu strălucește cu nimic față de modelul care a dat startul actualei generații. Interiorul se prezintă cu un instrumentar de bord revizuit și materiale mai bune pentru bord și tapiserie. Atmosfera din habitaclu pune în lumină mai puțin latura practică a mașinii, accentuând o linie îndreptată mai degrabă către valențe sportive decât familiale.
În plus față de ceea ce știam, C-Max dispune de un pachet de dotări de nivel superior, denumit Business Pack. Acesta constă în adoptarea unui sistem de navigație cu ecran color de 5 inch, Bluetooth, sistemul operațional pentru telefon Voice Control, climă și sistem audio de top. Tot aici e inclus și un dispozitiv electronic de asistare la parcare dotat cu senzori montați în spoilerul față și spate.
O altă noutate la noul C-Max este transmisia cu 6 rapoarte de tipul Powershift ce asigură un cuplu continuu. Este vorba de o cutie cu dublu ambreiaj ce preselectează următoarea treaptă, chiar dacă mașina se află deja într-o treaptă de viteză. Transmisia este disponibilă numai pentru varianta de motorizare diesel de 2.0 litri TDCi de136 de cai putere. Propulsia oferă un cuplu motor maxim de 320 Nm și o viteză maximă de 197 de kilometri pe oră.
Consumul este mai mic cu 10%, la fel și emisiile, în timp ce performanțele cresc simțitor. Ford declară că modelul C-Max cu motorul diesel de 2.0 litri cuplat la transmisia Powershift are un consum de 5.9 litri la 100 de kilometri parcurși.
Constructorul mai anunță că sistemul ESP, este oferit acum în dotare standard pentru toate versiunile de echipare. În Germania, noul C-Max costă între 23.950 și 33.885 euro.