Forbes: Averea lui Oprah Winfrey a crescut, în pofida crizei economice



Deși cei mai mulți dintre oamenii cu bani din industria de media și divertisment au avut de suferit de pe urma crizei financiare, Oprah Winfrey a înregistrat o creștere a averii, de la 2,5 la 2,7 miliarde de dolari, ceea ce i-a asigurat și urcarea în clasamentul Forbes, potrivit Hollywood Reporter. Astfel, în condițiile în care majoritatea bogaților din media și divertisment au fost afectați de criza financiară, creșterea veniturilor raportată de vedeta americană de televiziune i-a asigurat acesteia urcarea de pe poziția 462 pe 234 în topul Forbes World Billionaires, realizat anual și ajuns la a 23-a ediție.
Și Steven Spielberg a raportat o bună situație financiară comparativ cu alții, averea sa menținându-se la trei miliarde de dolari, ceea ce i-a asigurat o urcare de pe poziția 368 a clasamentului pe 205, la egalitate cu George Lucas, a cărui avere s-a micșorat cu 900 de milioane de dolari anul trecut.
Pe de altă parte, fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a ieșit din clasamentul Forbes – la fel ca alte 354 de personalități din industriile de media și divertisment -, după ce, anul trecut, ocupase poziția 785, cu o avere de 1,5 miliarde de dolari. La momentul respectiv, la vârsta de 26 de ani, Zuckerberg era cel mai tânăr miliardar intrat vreodată în clasament.
Cel mai mult au avut de pierdut de pe urma crizei financiare mogulii din lumea media și divertismentului.
Astfel, Sumner Redstone, Chairman CBS Corporation și Viacom Inc, a fost afectat de declinul acțiunilor și de problemele în returnarea creditelor, la fel ca și șeful IAC, Barry Diller, ambii aflându-se la limită în ceea ce privește statutul de miliardari, în condițiile în care Forbes estima, la jumătatea lui februarie, că averea fiecăruia dintre ei era de abia un miliard de dolari
„Redstone abia se menține la statutul de miliardar (…). Dacă am fi realizat azi clasamentul, mă îndoiesc că ar mai fi miliardar”, apreciază Matthew Miller, Senior Editor al Forbes, citat de The Hollywood Reporter.
Pe de altă parte, Rupert Murdoch, Chairman și CEO al News Corporation, a pierdut 23 de poziții în clasament, în condițiile în care valoarea averii sale a scăzut la jumătate.
În fruntea clasamentului, însă, Bill Gates și-a adjudecat poziția de prim miliardar al lumii, deținută anterior de Warren Buffett, în timp ce mogulul media mexican Carlos Slim a ajuns pe poziția a treia a clasamentului.
Pe de altă parte, fondatorii Google, Serghei Brin și Larry Page, sunt miliardarii care au înregistrat o urcare în clasament, de pe 32 pe 36, în condițiile în care averile lor au scăzut, de la 18,7 miliarde de dolari la 12 miliarde fiecare.
Paul Allen, co-fondator Microsoft și președinte al Charter Communications, premierul italian Silvio Berlusconi, Phil Anschutz, David Geffen, Steve Jobs și fondatorul Liberty Media, John Malone, se află și ei pe primele poziții în clasament.
Per total, anul 2009 este primul după 2003 când numărul de miliardari din clasamentul Forbes a scăzut, de la 1.125 la 793. Valoarea totală a averilor celor care au intrat în clasament este de 2.400 de miliarde de dolari, în scădere de la 4.400 de miliarde de dolari în 2008. Averea medie pe miliardar intrat în clasament este de trei miliarde de dolari anul acesta, în scădere de la 3,9 miliarde de dolari anul trecut.
În topurile pe țări, Statele Unite are 10 miliardari pe primele 20 de poziții ale clasamentului, de la patru anul trecut.