Fondurile UE pentru viticultori pot fi suplimentate, dacă alte state nu folosesc integral bugetele



Fondurile UE pentru finanțarea unor lucrări precum înlocuirea soiurilor și reamplasarea plantațiilor de viță-de-vie, care se ridică la circa 25 de milioane euro în anul de piață 2007-2008, ar putea fi suplimentate, dacă alte state membre nu folosesc integral bugetele alocate.
Finanțarea UE pentru lucrări de reconversie și restructurare a plantațiilor este insuficientă față de cererile producătorilor, care totalizează circa 35 de milioane euro, potrivit estimărilor Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA).
Plățile trebuie realizate, sau cel puțin autorizate, până la data de 30 iunie, și vor fi acordate numai producătorilor care au finalizat programele. Dacă toți viticultorii care vor să acceseze măsura vor termina proiectele în intervalul stabilit, suma de 25 de milioane euro nu va acoperi toate cererile. În aceste condiții va funcționa regula „primul venit, primul servit”, în ordinea finalizării programelor.
Cei care își vor termina proiectele, dar nu vor primi plăți, vor fi finanțați primii în anul de piață următor, conform APIA.
„Diferența de fonduri nu poate fi acoperită de la bugetul de stat, întrucât nu există o prevedere legală care să facă referire la acest lucru. România ar putea totuși să beneficieze de o suplimentare dacă celelalte state membre nu își cheltuiesc integral bugetele de reconversie/restructurare. Adică, se trage o linie, și poate unele state membre și-au depășit bugetul, dar altele nu au cheltuit toată suma prevăzută, și atunci se face o reglare. Așa s-a întâmplat anul trecut”, au declarat agenției MEDIAFAX oficialii Agenției de Plăți.
Pentru finanțarea reconversiei și restructurării în anul de 2007-2008 (anul de piață al vinului începe la 1 august și se încheie la 31 iulie anul următor – n.r.), Comisia Europeană a aprobat un buget total de 510 milioane euro.
Cea mai mare finanțare, de 162,1 milioane euro, o primește Spania, în timp ce România este al cincelea stat, în funcție de valoarea fondurilor.
Plățile pentru reconversie și restructurare sunt acordate, potrivit legislației românești, în baza unor documente care demonstrează finalizarea unui program, cu respectarea termenelor stabilite. Sprijinul poate fi cuprins între 1.500 și 5.775 euro pe hectar, în funcție de măsurile aplicate.
De exemplu, pentru proiectarea, cartarea agrochimică și pedologică, fertilizarea cu îngrășăminte de bază și pregătirea terenului, inclusiv dezinsecția, finanțarea este de 2.625 euro pe hectar.
Viticultorii pot solicita plata în avans, dacă îndeplinesc anumite condiții, precum depunerea unei garanții care să reprezinte 120% din avansul cerut, pentru fiecare măsură a programului.
În cazul în care programul nu a fost finalizat la termenul stabilit, plata este anulată (în cazul unui procent de realizare mai mic de 80%) sau diminuată. Proprietarii plantațiilor înființate sau restructurate cu fonduri UE în ultimele zece campanii viticole nu pot benficia de acest tip de finanțare.
Acesta este al doilea an în care România accesează fonduri pentru reconversie și restructurare. În anul de trecut piață, 2006-2007, alocarea inițială de fonduri pentru România a fost 8,2 milioane de euro, pentru o suprafață de 1.060 de hectare de viță-de-vie, iar plățile realizate, în urma finalizării programelor, au totalizat 6,8 milioane euro.