Fondurile UE pentru drumuri, suspendate, ar putea fi deblocate la finele lunii, după noi evaluări



Fondurile UE alocate prin Programul Operațional Sectorial Transport dezvoltării infrastructurii rutiere, suspendate pentru verificări privind alocările realizate, ar putea fi deblocate la finele lunii septembrie, în urma unei noi evaluări, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanții MTI.
Comisia Europeană va încheita evaluarea la finele lunii septembrie și așteaptă o serie de măsuri din partea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) pentru deblocarea plăților, au spus reprezentanții instituției, fără să ofere detalii.
Bugetul total al programului este de aproximativ 5,7 miliarde de euro, din care suma de 4,47 miliarde euro provine de la Fondul de Coeziune și Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 1,09 miliarde euro sunt acoperiți de la bugetul de stat.
Cei mai importanți beneficiari ai acestui program sunt CNADNR și CFR.
Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Europene (MAEur) Răzvan Cotovelea a declarat luni că programul gestionat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) este suspendat alături de Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) și cel privind creșterea competitivității economice, fiind așteptată o decizie similară pentru un program de la Ministerul Mediului.
Cotovelea a precizat că, în acest context, presiunea pe bugetul de stat este foarte mare, și sunt posibile împrumuturi din piața bancară pentru susținerea proiectelor.
Bugetul MTI a fost redus, în urma rectificării, cu 1,25 miliarde lei, la 13,42 miliarde lei, cea mai mare parte a banilor fiind tăiați de la cofinanțarea proiectelor cu fonduri externe nerambursabile postaderare, respectiv suma de 1,01 miliarde lei.
Ministrul Transporturilor, Ovidiu Ioan Silaghi, a prezentat la finele lunii iulie o parte din rezultatele unui controlul de audit realizat pentru perioada 2009-aprilie 2012, precizând că unele aspecte legate de utilizarea fondurilor europene urmau să fie verificate și de Oficiul European de Luptă Antifraudă.
În total, Comisia Europeană a solicitat corecții de 141,48 milioane euro bani cheltuiți care vor fi suportați de la bugetul de stat, cheltuieli neeligibile sau plăți nejustificate, conform datelor comunicate la vremea respectivă de MTI.