O parte din fondurile europene disponibile prin noul Program de Dezvoltare Rurală vor fi disponibile începând cu luna mai a acestui an. Senatorul PSD de Suceava Neculai Bereanu a declarat că ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunțat săptămâna aceasta, în cadrul comisiei pentru agricultură a Senatului, că de la începutul lunii aprilie a.c. vor fi realizate ghidurile pentru o parte din măsurile Programului Național de Dezvoltare Rurală în 2014 – 2020, urmând ca din luna mai să poată fi depuse proiecte în vederea obținerii finanțărilor europene. El a arătat că pentru început vor fi disponibile două-trei măsuri care vor veni în mod clar în sprijinul fermierilor suceveni. Neculai Bereanu a făcut referire la o măsură pentru modernizarea și creșterea exploataților agricole familiare, dar și la o măsură pentru încurajarea instalării în mediul rural a tinerilor fermieri. Bereanu a explicat că prin această măsură, tinerii fermieri vor putea primi 70.000 – 75.000 de euro pentru a-și deschide o afacere în mediul rural. „O altă măsură este dezvoltarea exploataților și a întreprinderilor mici. Ținând cont că Suceava este un județ unde pomicultura este foarte dezvoltată, începând cu acest an vor fi foarte multe sume alocate pentru dezvoltarea acestei activități. Și cred eu că de această măsură vor fi sprijiniți fermierii din zona Fălticeni, unde sunt foarte multe livezi de mere. Și trebuie spus că tot prin această măsură pot fi alocate fonduri pentru înființarea de depozite zonale sau regionale, în care femierii își pot depozita producția”, a explicat parlamentarul sucevean.