Fonduri pentru o nouă tabelă de marcaj pe stadionul Areni



Foresta pe stadionul Areni
Foresta pe stadionul Areni

Primarul Sucevei, Ion Lungu, se declară mulțumit de jocul și de rezultatele divizionarei secunde de fotbal Foresta și promite tot sprijinul în cazul în care se va pune problema atacării promovării în Liga I.
După nouă etape, Foresta se află pe locul 5 în clasament, cu 19 puncte, cu 3 mai puține decât liderul, Juventus București. Primarul a afirmat că, anul acesta, municipalitatea a virat în contul echipei de fotbal 1,1 milioane de lei, din care 500.000 de lei în ultima vreme, iar suma rămasă de plătit este de 690.000 de lei. Pe de altă parte, Ion Lungu a spus că în ședința deliberativului local va propune alocarea a 150.000 de lei pentru schimbarea tabelei de marcaj de pe stadionul Areni cu una electronică, precum și a 50.000 de lei pentru întocmirea studiului de fezabilitate necesar montării unei instalații de nocturnă pe aceeași arenă.



Recomandări