Consiliul Județean va aloca și în acest an fonduri nerambursabile pentru finanțarea unor activități nonprofit de interes județean din domeniul cultelor, culturii, asistenței sociale și sportului. Suma prevăzută în proiectul de hotărâre inițiat de șeful administrației județene, Cătălin Nechifor, este de un milion de lei, dublă față de anul trecut. Cei mai mulți bani, adică 700.000 de lei, vor fi alocați proiectelor din zona unităților de cult. Asistența socială, cultura și sportul vor primi fiecare câte 100.000 de lei. „Atragerea societății civile în procesul de dezvoltare economico-socială a județului este foarte importantă, sugestiile și propunerile venite din partea sectorului neguvernamental fiind de cele mai multe ori realiste și bine fundamentate. Consiliul Județean a căutat în fiecare an în limita posibilităților să sprijine activitățile persoanelor fizice și ale persoanelor juridice fără scop patrimonial, ale asociațiilor, fundațiilor și ale celorlalte structuri recunoscute de lege și nu de puține ori chiar a reușit”, a declarat Nechifor. Banii se vor da ca în anii anteriori, pe proiecte ce vor fi evaluate în baza unor criterii foarte bine stabilite. Proiectul de hotărâre privind acordarea finanțărilor nerambursabile urmează a fi aprobat în ședința de vineri a Consiliului Județean.