Fonduri nerambursabile de 40,5 milioane euro pentru primării, școli, ONG-uri și firme



Ministerul Economiei și Finanțelor (MEF) a lansat, marți, un program de cerere de proiecte prin care autorități locale, instituții de învățământ, ONG-uri sau firme care operează în interes public pot accesa fonduri nerambursabile în valoare de 40,5 milioane euro.
„Fondurile de care România va beneficia prin intermediul Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European vin în completarea celor primite din instrumentele structurale, acoperind astfel necesități punctuale din sectoarele protecția mediului, dezvoltarea resurselor umane și consolidarea capacității administrative, sănătatea și protecția copilului, precum și conservarea patrimoniului cultural european”, a declarat, într-un comuniat, secretarul de stat în MEF Eugen Teodorovici.
Programul este adresat autorităților naționale, regionale și locale, organizațiilor neguvernamentale, firmelor care operează în interes public, instituțiilor de învățământ și cercetare, celor de mediu și de cultură.
Fondurile provin din finanțări acordate de Norvegia, Islanda și Liechtenstein.
Obiectivul principal al programului, de care beneficiază 14 state din blocul comunitar, este sprijinirea dezvoltării economice și sociale a României, în calitate de stat membru al Spațiului Economic European.