Fără lefuri la final de an

Fonduri insuficiente pentru plata salariilor profesorilor suceveni, pentru luna noiembrie



Angajații din învățământ din toate zonele județului Suceava riscă să nu-și primească lefurile aferente lunii noiembrie. În cel mai fericit caz, aceștia ar putea primi banii cuveniți cu întârziere, și asta din cauza faptului că bugetul alocat plății remunerațiilor lor este insuficient.
Potrivit liderului sindicatului „Pro Educația”, Traian Pădureț, „nu ajung banii pentru salarii. Am făcut numeroase adrese către primării și către Inspectoratul Școlar al Județului Suceava pentru completarea bugetului. S-au primit sume, dar insuficiente”.
Mai mult de atât, acesta precizează că unii primari suceveni au venit cu propunerea reducerii de personal din școli pentru ca fondurile pentru salarii să ajungă.
„Cu această situație ne confruntăm la finele fiecărui an”, a mai completat Pădureț.
Ministerul Educației promite că situația își va găsi rezolvare
Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, prof. Giani Leonte, spune că pentru plata salariilor profesorilor suceveni (pentru luna noiembrie) este necesară suma de 1,5 milioane de lei.
Potrivit acestuia, „în data de 2 decembrie, ministrul Educației Naționale a organizat o videoconferință în cadrul căreia a solicitat o situație privind necesarul de bani pentru fiecare județ, pentru plata salariilor. Sunt județe pe plus și județe care sunt pe minus”.
Giani Leonte a mai precizat că oamenii școlii așteaptă o ordonanță a Guvernului României prin care să se aloce banii necesari fiecărui județ. Totodată, ministrul de resort a dat asigurări că nu vor fi probleme la plata salariilor, însă există riscul ca acestea să se acorde cu întârziere.
O altă variantă înaintată de sindicaliști, ar fi aceea că angajații din învățământ își vor primi lefurile, însă contribuțiile sociale vor fi plătite cu întârziere.
Cât privește restanțele salariale pe care profesorii trebuie să le primească din 2011, sindicaliștii suceveni precizează că ultima tranșă din suma aferentă anului 2013 a fost dată profesorilor încă de la începutul semestrului IV al acestui an.
Plata restanțelor salariale se face în cinci tranșe, tocmai până în 2016. Concret, este vorba despre o serie de măriri salariale de care angajații din învățământ trebuiau să beneficieze de ani buni. În 2013, profesorii care au hotărâri judecătorești irevocabile, executorii și definitive au primit 10% din totalul datoriilor. Acești 10% au fost defalcați în patru tranșe semestriale a câte 2,5%. În 2014 și 2015 se va fi restitui 25% din suma restantă, iar în 2016, 35% din sumă.