Până la finele acestui an, Agenția Sapard va finanța proiecte de până la jumătate de milion de euro pentru realizarea de lucrări de împăduriri. La nivel național sunt disponibile 18 milioane de euro, această sumă a urmând să asigure aproximativ 40.000 de hectare. În județul Suceava, suprafața totală a fondului forestier este de aproximativ 460 de mii de hectare, din care 36.000 de hectare aparțin primăriilor și persoanelor fizice, 15.000 hectare sunt în „curtea” parohiilor, iar restul a aparțin statului. În urma aplicării legii 247/2005 suprafața fondului forestier proprietate publică a statului se va reduce considerabil în județul Suceava, dacă avem în vedere că numai Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților revendică 192.000 de hectare. Aceste fonduri nerambursabile vor fi alocate în cadrul măsurii 3.5 Silvicultura. Astfel, beneficiarii fondurilor nerambursabile Sapard pot fi în acest caz și persoane fizice, deținătoare de terenuri agricole, precum și unități școlare, unități de cult și consilii locale, pe lângă beneficiarii obișnuiți în cadrul Măsurilor Programului SAPARD (persoane juridice private, asociații și grupuri de producători). Pentru împăduriri sunt eligibile următoarele tipuri de cheltuieli: achiziții de puieți, executarea drumurilor tehnologice de acces la șantierele de împădurire, transportul materialelor, puieților și forței de muncă pe șantier, pregătirea terenului și a solului în vederea împăduririi de către terțe părți specializate. Beneficiarii privați sunt sprijiniți și pentru executarea lucrărilor de întreținere (revizuiri, mobilizări manuale și mecanizate, eliminarea altor specii ierboase și lemnoase) și completare a plantațiilor. Costurile pentru aceste lucrări se rambursează în procent de 50% și depind de condițiile locale ale zonei împădurite și de speciile utilizate pentru împădurire. Cu toate acestea, cheltuielile nu trebuie să depășească 200 EURO/ha pentru anii 2 și 3 după plantare, respectiv 150 EURO/ha pentru anii 4 și 5. De asemenea, se poate finanța executarea plantației (pichetare, transport puieți, executarea gropi, plantare puieți), executarea gardului de împrejmuire a plantației și a unui gard viu (dublura) – al cărui cost nu trebuie să depășească 20% din valoarea totală a investiției. Valoarea totală eligibilă a proiectelor de împădurire se încadrează între 10.000 de euro și 500.000 de euro.





