Fondul de garantare a pensiilor private va începe să funcționeze în prima parte a anului 2012



Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private va începe să funcțioeze în prima parte a anului 2012 și va fi constituit din contribuțiile inițiale ale administratorilor de fonduri și furnizorii de pensii, care vor reprezenta 1% din capitalul social minim aferent autorizării.
Capitalul minim legal pentru autorizarea unui administrator pe segmentul pensiilor private obligatorii (Pilonul II) este de 4 milioane de euro. În cazul pensiilor faculative (Pilonul III), administratorul unui fond trebuie să aibă un capital minim de 1,5 milioane de euro.
Pentru furnizorii de pensii private încă nu s-a stabilit nivelul minim al acestui indicator, proiectul de lege fiind în curs de adoptare.
„În MO 766/2011, a fost publicată Legea 187/2011 privind înființarea, organizarea și funcționarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private. Legea va intra în vigoare la 3 zile lucrătoare după publicarea în Monitorul Oficial, iar în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, administratorii de fonduri si furnizorii de pensii private care dețin autorizație de funcționare sunt obligați la plata primelor contribuții la fond. Astfel, Fondul va începe să funcționeze efectiv începând din prima parte a anului 2012”, se arată într-un comunicat al CSSPP remis MEDIAFAX.
Fondul de garantare este unul dintre cele mai importante elemente componente ale complexului de garanții ale sistemului de pensii private, prevăzute în legile de bază ale Pilonului II și respectiv Pilonului III și, totodată, ultima etapă de definitivare a acestui mecanism de siguranță.
Fondul are rolul de a garanta drepturile participanților și beneficiarilor la sistemul de pensii private și de a compensa astfel eventualele pierderi ale acestora, atât în perioada de acumulare a contribuțiilor, cât și după deschiderea dreptului la pensie, provenite din incapacitatea administratorilor sau a furnizorilor de pensii de a onora obligațiile asumate, oricât de mică ar fi probabilitatea apariției unui astfel de scenariu, se arată în comunicat.
„Administratorii de fonduri de pensii private, precum și viitorii furnizori de pensii private, în faza de plată, vor acoperi prin contribuții din fonduri proprii cheltuielile de funcționare ale fondului. Astfel, administratorii de fonduri si furnizorii de pensii private autorizați de CSSPP au obligația plății contribuției inițiale, a contribuției anuale, respectiv a contribuției majorate, după caz, la Fondul de garantare, precum și asigurarea plății resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor legate de administrarea și funcționarea Fondului de garantare”, se arată în comunicat.
Contribuția inițială reprezintă echivalentul a 1% din capitalul social minim legal aferent autorizării pentru administrarea de fonduri de pensii private, respectiv autorizării pentru plata de pensii private, în timp ce calculul sumelor necesare contribuțiilor anuale se realizează prin metode actuariale.
Organizarea și funcționarea Fondului de garantare se stabilesc prin statut propriu, aprobat de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), la propunerea Consiliului de Administrație al Fondului de garantare.
Fondul de garantare este organizat astfel încât constituirea, evidența și utilizarea resurselor pentru plata compensației către participanții fondurilor de pensii facultative să se facă în mod distinct față de constituirea, evidența și utilizarea resurselor pentru plata compensației către participanții fondurilor de pensii administrate privat.
Resursele financiare ale fondului vor fi și ele investite, însă doar în instrumente ale pieței monetare, depozite, conturi curente, titluri de stat și alte instrumente cu grad scăzut de risc.
Înființarea Fondului de garantare reprezintă încă un pas în direcția consolidării legislației primare în domeniu precum și o măsură absolut necesară pentru creșterea stabilității, siguranței și încrederii participanților în sistemul de pensii private din România.
Numărul participanților la fondurile de pensii private obligatorii se ridică la circa 5,7 milioane de persoane, iar activele nete au depășit 6 miliarde de lei.