Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, parte componentă a Arhiepiscopiei Sucevei, cu statutul juridic de unitate de cult

Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou Suceava
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou Suceava

În Paraclisul „Sf. M. Mc. Ioan cel Nou” al Centrului Eparhial Suceava s-a desfășurat sâmbătă, 12 septembrie 2020, ședința de lucru a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în cadrul căreia s-a aprobat modificarea Statutului Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, prin introducerea unui alineat nou la art. 1 din Capitolul I „Dispoziții Generale”, după cum urmează: Articolul 1, alin. 2: „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei este parte componentă a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, cu statutul juridic de unitate de cult”.
De asemenea, s-a aprobat modificarea Art. 2 din Statutul Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, în sensul că: „Sediul Fondului este situat în municipiul Suceava, Str. Iancu Flondor, nr. 2, telefon 0230 521 295, județul Suceava”, conform nomenclatorului stradal emis de Primăria municipiului Suceava.
Aceste date reies dintr-un comunicat de presă al Centrului Eparhial Suceava. Tot în ședința de sâmbătă, cu binecuvântarea și sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Adunarea Eparhială a luat act de alegerea Înaltpreasfinției Sale Calinic (Constantin) Dumitriu în funcția de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților și, în conformitate cu Art. 3 și Art. 7 din Statutul Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților este președintele Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.
Alături de membrii Adunării Eparhiale, la ședința de pe 12 septembrie au mai participat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, consilierii eparhiali, precum și părinții protopopi. Lucrările ședinței Adunării Eparhiale s-au încheiat prin intonarea rugăciunii „Cuvine-se cu adevărat” și prin păstrarea unui moment de reculegere în amintirea vrednicului de pomenire Arhiepiscop Pimen.
„Adunarea Eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei. Aceasta este formată din 30 de reprezentanți ai clerului și ai credincioșilor mireni”, se mai spune în comunicatul de presă al Centrului Eparhial Suceava.

IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor
IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou Suceava
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou Suceava

Recomandări

Simpozionul Național de Studii Canonice „Tradiție și actualitate: Studiul Sfintelor Canoane în Ortodoxia românească în cei 100 de ani de Patriarhat (1925-2025)”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a doua ediție a Concursului Eparhial „Cele mai îngrijite biblioteci și arhive parohiale”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025