Situație schimbată radical în procesul privind constituirea Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina. După ce instanța de fond, Judecătoria Suceava, a decis să anuleze atât actul constitutiv, cât și statutul acestei fundații, Tribunalul Brașov, acolo unde dosarul s-a judecat în apel, a hotărât că totul s-a făcut legal. Decizia mai poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Brașov, iar soluția din acest dosar va fi una importantă în procesul unde se analizează cererea de retrocedare a 192.000 de hectare de pădure. Lipsa calității procesuale a Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina în dosarul pentru retrocedarea celor 192.000 de hectare de vegetație forestieră a fost ridicată încă din 2006 de Fundația Pro Fondbis – 1946 Semper, reprezentantă de avocatul Radu Ursu.
Prima soluție în acest caz s-a dat în mai 2007 de către Judecătoria Suceava. Magistrații de la această instanță au hotărât că acțiunea este întemeiată și, în consecință, au admis o parte din solicitările formulate de reprezentanții Fundației Pro Fondbis – 1946 Semper.
„Anulează actul constitutiv și statutul Fundației Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, inclusiv modificările aduse acestora până la data de 20 martie 2006”, se arată în motivarea dată de judecătorii suceveni.
Soluția a fost atacată cu apel, iar Vasile Tudor, avocatul Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, a considerat că la Suceava nu s-a ținut cont de toate actele depuse la dosar.
Tribunalul Brașov, acolo unde s-a strămutat procesul, i-a dat dreptate și a admis apelul. Pe lângă faptul că a respins cererea de chemare în judecată, instanța a mai obligat Fundația Pro Fondbis – 1946 Semper și la plata a 3.570 de lei drept cheltuieli de judecată față de Fundația Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina.
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, recunoscută drept fondator al Fondului Bisericesc Potrivit avocatului Vasile Tudor, prin soluția pronunțată la Tribunalul Brașov s-a îndreptat o eroare.
„Actul constitutiv nu putea fi anulat pentru inexistența unui fondator, întrucât în acest act sunt menționați fondatorii, iar prin actul adițional din 15 martie 2006 a fost modificat articolul 1 din Statut, stabilindu-se că persoanele fizice stabilite în actul constitutiv din 15 martie 2000, în calitate de membri ai Adunării Eparhiale, confirmă că au inițiat, în numele Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și nu în nume propriu, reluarea activității Fondului, desființat prin Decretul nr. 273/24 iunie 1949. Voința părților, membri ai Adunării Eparhiale, fiind aceea de a recunoaște calitatea de fondator doar Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și de a iniția reluarea activității Fondului Bisericesc desființat abuziv, este valabil exprimată și nu încalcă nici o dispoziție legală”, a menționat avocatul Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina.
Vasile Tudor a menționat că până și Judecătoria Suceava, acolo unde procesul privind legalitatea constituirii Fondului Bisericesc a fost pierdut, a recunoscut calitatea de fondator „doar Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților”, astfel încât toate acțiunile întreprinse până în prezent sunt perfect justificate și legale.
Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina solicită retrocedarea a 192.000 de hectare de pădure La numai un an de la înființare, reprezentanții Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina au acționat în judecată statul român.
Procesul a început în aprilie 2001, iar principalul cap de cerere privea retrocedarea a 192.000 de hectare de păduri. Dosarul s-a plimbat pe la multe instanțe, iar în martie 2007 Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea. Conform hotărârii de atunci, statul român a fost obligat să lase Fondului Bisericesc „în deplină proprietate suprafața de 166.813,5 hectare de teren cu destinație forestieră”. Hotărârea Tribunalului Suceava a fost atacată cu apel, iar acum se află pe rolul Curții de Apel Timișoara.
La această instanță nu s-a judecat însă mai nimic, deoarece Pro Fondbis – 1946 Semper a introdus două acțiuni împotriva Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina.
Una dintre acestea privește anularea actului constitutiv și al statului, iar a doua acțiune vizează dizolvarea Fondului Bisericesc Ortodox Român. Dacă la prima acțiune tocmai s-a încheiat apelul, cea de-a doua este la Curtea de Apel Cluj, unde se va judeca recursul, după ce primele două faze procesuale au fost câștigate de Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina.
Decizie judecătorească
Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, constituit legal






