Fondul Bisericesc Ortodox Religionar al Bucovinei și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților nu trebuie să mai plătească colosala sumă de 155 de miliarde de lei vechi pentru expertiza pădurilor pe care le revendică. Înalta Curte de Casație și Justiție a admis ieri recursul formulat de reprezentanții bisericii din Bucovina și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj. Procesul prin care Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina solicită retrocedarea a 166.813,50 de hectare de pădure a fost suspendat de instanța clujeană pe 6 noiembrie 2012. La acea dată, magistrații au decis că ambele părți din proces, Fondul Bisericesc, pe de o parte, și statul român, prin Direcția Silvică Suceava, de cealaltă parte trebuie să achite o taxă de 310 miliarde de lei vechi. Banii echivalau cu cheltuielile pentru expertizarea terenurilor revendicate, iar întreaga sumă urma să fie plătită în comun de cele două părți. Reprezentanții Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina s-au opus acestei cereri, considerând că banii trebuie achitați de partea care a cerut expertiza, respectiv Direcția Silvică Suceava. Soluția de ieri a Înaltei Curți de Casație și Justiție înseamnă că procesul se va relua din punctul în care a fost suspendat acum jumătate de an.
„Este o soluție absolut firească, pentru că instanța din Cluj ne-a impus să contribuim la plata expertizei, deși această probă a fost solicitată de RNP. Practic, s-a pierdut jumătate de an de pomană, plus încă un an pentru că instanța putea să ia această decizie chiar din momentul în care i-a fost repartizat dosarul. Scopul acestei probe exorbitant de scumpe era aceea de a tergiversa procesul. Atât și nimic mai mult”, a declarat Vasile Tudor, avocatul care reprezintă interesele Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei în procesul de la Cluj.
De cealaltă parte, Sorin Ciobanu, directorul Direcției Silvice Suceava, a evitat să se pronunțe asupra deciziei instanței supreme.
„Așteptăm să se finalizeze procesul și ne vom supune deciziilor luate de instanțe”, a fost singurul comentariu al lui Sorin Ciobanu.
Procesul care vizează cea mai mare retrocedare din istoria postdecembristă a României a început acum 12 ani. Dosarul a fost plimbat pe la mai multe instanțe, fără ca până acum să se ia vreo decizie definitivă. Inițial, Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina a cerut 192.000 de hectare de păduri, dar de-a lungul celor 12 ani a primit circa 15.000 de hectare de păduri, câte 30 de hectare pentru fiecare unitate de cult. Așa se face că acum pretențiile s-au diminuat, la 166.813,50 ha, atât cât s-a stabilit de către Tribunalul Suceava.