Recunoștință

Fondatoarea FARA România, Jane Nicholson, cetățean de onoare al Sucevei



Jane Nicholson
Jane Nicholson

Primul cetățean britanic care primește titulatura de “Cetățean de onoare al Sucevei” este fondatoarea Fundației FARA România, Jane Nicholson, cu o activitate impresionantă, de 30 de ani, timp în care a transformat viețile a peste 10.000 de copii și tineri vulnerabili și tineri adulți cu dizabilități, din instituții de stat, familii și comunități sărace.
Consiliul Local Suceava a decis în unanimitate acordarea acestei titulaturi onorifice pentru Jane Nicholson, cetățean britanic, care a venit în România în urmă cu 30 de ani și, cu dragoste de oameni, a găsit resurse pentru a ajuta copiii care sufereau atunci în condițiile tragice din orfelinatele românești și a pus bazele Fundației FARA.
Născută pe 24 ianuarie 1945 în Marea Britanie, Jane Nicholson și-a început activitatea în România în 1991, lucrând în instituții de protecție a copilului, alături de un grup de voluntari britanici.
În același an a fondat Fundația FARA, o organizație pentru cei “fără” familie, dragoste, resurse și suport, șanse egale la educație, oportunități, speranță, încredere și zâmbete.
La Suceava, Jane a înființat în 1997 prima casă de tip familial, Casa Sfântul Nicolae, unde copiii lipsiți de îngrijire și dragoste părintească au găsit un mediu armonios în care se puteau dezvolta sănătos.
Având în vedere nevoile acute ale copiilor și tinerilor vulnerabili, Fundația FARA a continuat dezvoltarea și implementarea programelor sale în județele Suceava, Ilfov și Satu Mare. În prezent, 710 beneficiari direcți din cele trei județe sunt sprijiniți de 104 angajați pentru depășirea problemelor cu care se confruntă, în special accesul limitat la oportunități de educație și dezvoltare din cauza abandonului școlar, lipsa îngrijirii părintești, vulnerabilitățile financiare ale familiei și dizabilități. 525 de beneficiari primesc diferite forme de suport prin programele derulate în județul Suceava.
Jane este membru al Ordinului Carmelitelor din Biserica Catolică și urmează învățăturile Sfintei Tereza de Avilla.
În anul 2013 Jane a primit distincția Member of British Empire (MBE) și trofeul pentru ”Inițiativă în Sprijinul Semenilor” în 2015, în cadrul Galei Femeia Anului/revista Avantaje.
“Munca Fundației FARA nu este numai despre a oferi afecțiune și îngrijire oamenilor, este mai degrabă despre de a porni împreună pe un drum al transformării vieților și construirii comunităților. Trebuie să învățăm continuu să fim alături de aceia care poate nu vor cunoaște niciodată vindecarea traumelor adânci ale copilăriei, dar care dovedesc, prin tot ceea ce sunt ei, un potențial unic de împlinire personală”, spune Jane Nicholson.
Pe 14 iulie, în cadrul unui eveniment festiv, în Cetatea de Scaun a Sucevei, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, va decerna titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Suceava doamnei Jane Nicholson, fondatoarea Fundației FARA, pentru toate eforturile sale, de aproape și de la distanță, de a da o șansă reală celor fără voce, familie, dragoste și oportunități, pentru un viitor în care să decidă singuri ce este mai bine pentru ei.


Jane Nicholson într-un articol din The Telegraph
Jane Nicholson într-un articol din The Telegraph
Jane Nicholson alături de un beneficiar al programelor Fundatia FARA
Jane Nicholson alături de un beneficiar al programelor Fundatia FARA
Jane Nicholson alături prințul Charles al Marii Britanii
Jane Nicholson alături prințul Charles al Marii Britanii
Jane Nicholson -Fundatia FARA
Jane Nicholson -Fundatia FARA
Jane Nicholson
Jane Nicholson


Recomandări

Maestrul Matei Vișniec a devenit Doctor Honoris Causa al Universității „Alexandru Ioan Cuza” și cetățean de onoare al Iașiului

Maestrul Matei Vișniec a devenit Doctor Honoris Causa al Universității „Alexandru Ioan Cuza” și cetățean de onoare al Iașiului
Maestrul Matei Vișniec a devenit Doctor Honoris Causa al Universității „Alexandru Ioan Cuza” și cetățean de onoare al Iașiului

Orientare, consiliere și testare vocațională pentru 200 de elevi, realizate de Fundația Te Aud România

Orientare, consiliere și testare vocațională pentru 200 de elevi, realizate de Fundația Te Aud România
Orientare, consiliere și testare vocațională pentru 200 de elevi, realizate de Fundația Te Aud România

Locuitorii Sucevei, invitați de primărie să iasă la făcut curățenie în oraș. Răsplata va fi o diplomă de „Cetățean responsabil”