Folosul postului

Suntem în Postul Mare, cea mai importantă perioadă duhovnicească din timpul anului bisericesc. Acum postim pentru a ne pregăti pentru Sărbătoarea sărbătorilor, Învierea Domnului – Sfintele Paști.
Postul este un timp de înfrânare trupească și sufletească. Prin înfrânare înțelegem îndepărtarea de îmbuibarea trupească și ferirea sufletului de patimi, păcate și ispite ce vin din risipirea noastră în lucruri nefolositoare pentru mântuire. Ispita risipirii ne face să uităm de rugăciune, lucru esențial în desăvârșirea duhovnicească din vremea postului. O postire fără rugăciune este doar o dietă alimentară, însă, prin creșterea spirituală izvorâtă din rugăciune, postul devine un timp dedicat mântuirii noastre. Pentru cei care înțeleg astfel lucrurile, postul este un mijloc de a înfrâna lăcomia trupească, devenind astfel armă împotriva celui rău și a toată ispita ce vine de la el.
Din experiența ascetică a Părinților duhovnicești știm că postul este un mijloc de desăvârșire, de smerire, de tăiere a voii proprii, de anihilare a poftelor trupești și întărire duhovnicească, pentru că el este un semn al ostenelei noastre ascetice pentru a ajunge la mântuire. Asterie al Amasiei ne spune: „Postul este tovarășul sfinților; postul este începutul oricărei fapte bune. Și după cum meșterii nu pot fără unelte să-și îndeplinească meseria lor, tot așa și sfinții nu pot fără post să săvârșească fapte mari cu ajutorul harului divin. Postul este rugător către Dumnezeu, vrednic de cinstit, mijlocitor vrednic de credință; postul dobândește îndată bucuriile pentru care aduce rugăciunea lui Dumnezeu. De aceea, cei credincioși și iubitori de Dumnezeu cu bucurie și veselie să se apropie de zilele înfrânării”.
Prin post ne întărim sănătatea trupească și alături de pocăință ne vindecăm de suferințele sufletești. Biserica ne îndeamnă să postim pentru că astfel Îl slăvim pe Dumnezeu. Facem acest lucru pentru că, renunțând de bunăvoie la anumite mâncăruri și plăceri lumești, ne facem timp pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Scopul postirii noastre este trăirea stării paradisiace pe care primii oameni au pierdut-o prin nepostire. Prin lăcomie și mândrie, Adam a pierdut Raiul, noi prin înfrânare și smerenie, în vremea postului, nădăjduim să câștigăm Raiul. Ieromonahul Macarie Simonopetritul precizează: „Postul este o nimicire a morții, care a fost consecința păcatului. Omul care postește scapă, desigur, într-un mod încă relativ, legilor lumii căzute. El rupe cercul infernal al dialecticii poftei și plăcerii, al foamei și saturării, îndreptându-și dorința spre contemplarea realităților cerești. Așa cum fecioria e o imagine a vieții îngerești și o restaurare a nevinovăției și nepătimirii lui Adam, tot așa postul e icoana modului vieții paradisiace și anticiparea vieții veșnice în care aleșii vor fi adevărați îngeri în trup, puterea dorinței lor fiind în întregime convertită dinspre trup spre duh”.
Folosul cel mai mare al postului îl reprezintă transpunerea noastră în starea paradisiacă a primilor oameni în Rai și o pregustare a bucuriei Împărăției cerurilor pentru care ne pregătim întreaga noastră viață. În concluzie, postul este întoarcerea omului la starea lui firească de cetățean al Raiului.
(Pr. Ciprian Florin Apetrei , Ziarul Lumina)