Știți ce este și cum arată o ancoră, nu? În programarea neurolingvistică însă, conceptul de „ancoră” înseamnă … altceva, ceva ce cunoaștem cu toții, doar că nu folosim aceeași denumire. Vi s-a întâmplat să auziți vreo melodie și automat să vă aduceți aminte de persoana cu care ați dansat pe această melodie, chiar dacă era acum … 10 ani? Sau să simțiți un miros în prezent și să retrăiți automat un anumit moment din copilărie, poate când vă făcea bunica prăjituri?
Ceea ce ne face sa retrăim anumite stări, fie că sunt imagini, sunete, cuvinte, mirosuri sau atingeri – sunt denumite „ancore”. Ceea ce face diferit NLP-ul este că le creează în mod conștient și le folosește cu scop. În procesele de coaching, terapie sau training.
Ancorele se formează ori prin asocierea repetată a unui fenomen cu altul sau prin asocierea unică atunci când există o trăire emoțională intensă.
Dacă te-a mușcat o dată un câine și te-a durut, s-ar putea să tresari de fiecare dată când vezi un câine. Asta fiind o ancoră negativă, fiindcă îți trezește amintiri neplăcute.
Dacă atunci când ai câștigat un concurs important ai primit trandafiri galbeni de câte ori vezi trandafiri galbeni îți vei aminti acele trăiri – o ancoră pozitivă.
Ancoră poate fi un cuvânt, o voce, o melodie, un zgomot (stimuli auditivi), o imagine (stimuli vizuali), o atingere, o îmbrățișare, o presiune (stimuli kinestezici), mirosuri sau un gust.
Ancorele pot fi folosite în mod deliberat și în educația copiilor. De exemplu, pentru mine e important ca ai mei copii să facă lucrurile ce trebuiesc făcute … cu plăcere. Să le placă să se trezească dimineața, să le placă să învețe ceva nou, să se spele pe dinți, să stea cu centura în mașină, chiar să … meargă la medic. Pentru aceasta, de fiecare dată când a trebuit să mergem la medic le-am prezentat situația realist, distractiv, benefic și am legat-o de activități frumoase pe care și le doreau. Da, injecțiile dor puțin, dar ne fac să fim sănătoși și după aceea mergem la cofetărie, sau mergem la târgul pentru copii sau într-o vizită la un prieten de vârsta lor. Nu „dacă nu plângi, mergem la cofetărie, dacă plângi, nu mergem la cofetărie.” Noi mergem oricum să petrecem un timp frumos între noi după consultație, și e normal și dacă plângi puțin și dacă nu plângi deloc. Astfel am ajuns în situația hilară în care evităm să spunem că noi, adulții mergem la medic fiindcă dacă ne aude, copilul cel mare începe să plângă că … vrea și el!
După un an în care trezitul de dimineață s-a desfășurat aproape un an după ritualul clasic „Hai că e dimineață, trebuie să mergi la grădi, vine îndată șoferul și tu nu ești îmbrăcată” am ajuns la o soluție mult mai simplă. Radioul cu ceas rămâne programat să pornească la ora fixă … cu Itsy Bitsy Radio cu 15 minute înainte de ora necesară de trezire. Astfel Itsy Bitsy a devenit ancora pentru trezire și acum toata lumea are timp dimineața pentru întins în pat, iubit, mâncat, încercat haine și mai suntem și punctuali la grădi!
Fie că suntem conștienți de ele sau nu, ancorele există în viața noastră și a copiilor noștri. Ceea ce putem face e să eliminăm pe cât posibil ancorele negative și să le înlocuim cu ancore pozitive.
Ca să știm mai bine ce să evităm e util să ne amintim de ancorele noastre negative pe care le avem păstrate din copilărie, deși acum suntem părinți. Poate avem ancore negative legate de un anumit fel de mâncare pe care nu îl suportăm poate fiindcă am fost obligați să îl mâncăm când am fost mici sau poate ne-a fost rău la un moment dat după ce l-am mâncat. Sau poate avem „ancore negative” legate de anumite materii din timpul școlii fiindcă nu ne-a plăcut profesorul datorită atitudinii pe care o avea față de noi sau a felului în care ne-a făcut să ne simțim la ora lui.
Așa că acum să fim atenți cu ce asociem activitățile uzuale sau nu, ale copiilor noștri. Să încercăm să facem cât putem de multe să fie plăcute și distractive. Inclusiv trezitul de dimineață, statul la masă sau spălatul pe față. Sigur, de multe ori chiar aceste lucruri simple cer din partea noastră un efort considerabil de imaginație și multe încercări până aflăm ce se potrivește și putem repeta cu copilul nostru. De cele mai multe ori însă, umorul funcționează întotdeauna. Chiar în cazul nostru fiindcă, dacă suntem orientați spre găsirea părții haioase din rutina de zi cu zi, nu mai putem fi stresați în același timp.
Ce mai funcționează e să le aducem aminte copiilor noștri de anumite momente fericite pe care le-au trăit și în care au avut o stare bună. „Mai ții minte ce foame îți era când am urcat astă vară pe munte? Cum mâncai atunci? Ei, poți să mănânci și acum așa?”
Sau chiar să le arătați fotografiile sau să le puneți filmele cu ei din perioade anterioare când de exemplu cântau pe scenă și nu aveau emoții – dacă în prezent au nevoie de o stare de încredere în ei fiindcă au de dat o lucrare la școală. Revăzându-se pe ei în acele ipostaze, retrăiesc automat aceleași stări (asigurați-vă că sunt pozitive) care îi pot ajuta foarte mult să facă față cu succes activităților din prezent.
În concluzie puteți face doua lucruri:
1. Folosiți evenimentele pozitive trecute pentru a intensifica stări pozitive din prezent după raționamentul „Mai ții minte cum erai atunci? Poți să îmi arăți acum cum te simțeai atunci? Ei, acum acționează!(în prezent, având starea bună din trecut)”
2. Creați stări pozitive în prezent pe care să le legați mai ales de activități mai puțin plăcute pentru copilul vostru. Cântați cântecul preferat în timp ce el se spală pe dinți sau faceți ca personajul preferat din desene animate. Sau luați-l în brațe de fiecare dată după ce termină.
Ei, și ca să aveți și voi o ancoră pozitivă în plus, vă ofer o mostră din perlele zilnice de ale fiicei mele: „Ce faci, mami? – Șterg niște poze din calculator. – De ce le ștergi, au făcut baie?”
Psiholog Mihaela ZAHARIA
Parenting trainer & coach Mind Master
www.parenting.ro
