Focarul de toxiinfecție alimentară de la Năvodari a fost eradicat, în ultimele ore neînregistrându-se noi cazuri de îmbolnăvire, a declarat, ieri, directorul executiv al Autorității de Sănătate Public Județene (ASPJ) Constanța, Marius Enescu.
„Încă 20 de cazuri de îmbolnăviri cu salmonella au mai fost confirmate, în urma coproculturilor pe care le-am analizat. Acestea aparțin unor copii care au fost deja externați, fiind în afara oricărui pericol. Alte 27 de cazuri sunt suspecte, urmând să finalizăm analizele. Salmonella a fost depistată și la o ospătară din tabără, alți doi angajați ai cantinei fiind suspecți. În ultimele ore, nu s-au mai prezentat noi cazuri la Spitalul de Boli Infecțioase, miercuri fiind încă internate 35 de persoane, care sunt însă într-o stare bună. Dintre acestea, 20 sunt copii de la centrele de plasament, care nu au aparținător și trebuie să urmeze ciclul de tratament de cinci zile”, a declarat Marius Enescu, directorul executiv al Autorității de Sănătate Public Județene Constanța.
În baza noilor rezultate, directorul executiv al ASPJ Constanța consideră că este puțin probabil ca salmonella să provină din alimente, bacteria fiind distrusă după 20 de minute de prelucrare termică.
„Depinde însă cine a manevrat mâncarea, dacă era infectat, dacă purta bacteria. În următoarele 48 de ore, analizele complete vor arăta exact cauza”, a declarat Marius Enescu.
Un număr de 89 de persoane provenind din tabăra de la Năvodari au fost internate, de sâmbătă până marți, în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanța, cu simptome de toxiinfecție alimentară. Primele rezultate ale analizelor probelor recoltate de la bolnavii de toxiinfecție alimentară din tabăra Năvodari au relevat că boala a fost produsă de salmonella, alimentul incriminat fiind carnea de pui din care a fost gătită mâncarea servită la masa de prânz și la cea de seară în ziua de 7 iunie.





