În creștere

Focarul de Covid de la Spitalul Vatra Dornei a ajuns la 26 de persoane infectate

Focarul de Covid de la Spitalul Vatra Dornei a ajuns la 26 de persoane infectate
Focarul de Covid de la Spitalul Vatra Dornei a ajuns la 26 de persoane infectate

Numărul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 la Spitalul Municipal Vatra Dornei, în zona non Covid, a ajuns la 26. Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Băncilă, a declarat, luni, că este vorba despre 10 cadre medicale și 16 pacienți. Dintre cadrele medicale, trei erau vaccinate anticovid și patru au avut Covid în valurile precedente.
Potrivit Gabrielei Băncilă, dintre cele 26 de persoane infectate, trei au forme medii de boală și sunt internate în spital, iar ceilalți au forme ușoare și sunt monitorizați la domiciliu de medicii de familie.
Deocamdată nu este cunoscută sursa infectării în spital, ancheta epidemiologică este în curs de desfășurare.
Focarul de Covid-19 a apărut săptămâna trecută, în secția Medicină Internă a spitalului, afectând atât personal sanitar, cât și pacienți care erau internați pentru alte afecțiuni.

Recomandări

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și trei dintre copii sunt în continuare în spital

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital
Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma

Avalanșă de pacienți la Urgențele spitalului din Suceava: în ultimele zile, la UPU s-a prezentat câte un pacient la fiecare 5 minute