Alertă la DSP

Focare de hepatită A la o școală și la două familii din comuna Vadu Moldovei: șapte persoane s-au îmbolnăvit



Focare de hepatită A în două familii de romi din Ioneasa și Nigotești (comuna Vadu Moldovei), după ani de zile în care această afecțiune a fost ca și inexistentă în județ. Autoritățile sanitare au intrat în alertă, mai ales că boala s-a extins și într-o colectivitate de copii. Este vorba de școala gimnazială din Nigotești, unde învață trei dintre minorii depistați cu hepatită A. Conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava a luat măsuri de limitare a numărului de îmbolnăviri în localitățile în care au izbucnit focarele. Specialiștii instituției au distribuit substanțe dezinfectante, atât familiilor afectate de boală, cât și unității de învățământ. În caz de nevoie, conducerea DSP este pregătită să intervină și cu acțiuni de vaccinare antihepatită A a persoanelor cu risc crescut de contractare a bolii. Între timp, medicul de familie din zonă supraveghează clinic întreaga comunitate.
Potrivit datelor transmise ieri de directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. Cătălina Zorescu, ultimul focar de hepatită A a izbucnit în luna martie, într-o familie de romi din localitatea Nigotești. Trei copii cu vârste de 5, 9 și 11 ani s-au îmbolnăvit, după ce au venit în contact cu o altă familie de romi, din localitatea Ioneasa, în care exista deja un focar de hepatită A.
S-au îmbolnăvit din cauza igienei precare
„La Ioneasa, focarul a izbucnit în luna februarie și număra patru cazuri, înregistrate la un adult de 30 de ani și la trei copii de 8, 9 și 15 ani. Cei trei minori din Nigotești au luat virusul de la această familie de romi pe care obișnuiau să o viziteze”, a explicat dr. Cătălina Zorescu.
Potrivit adjunctului DSP, cauza apariției focarelor de hepatită A este lipsa măsurilor elementare de igienă la membrii celor două familii de romi. Acum, boala riscă să se extindă, având în vedere că trei dintre copiii bolnavi, de 8, 9 și 11 ani, frecventează cursurile școlii gimnaziale din Nigotești. „Deocamdată, în unitatea de învățământ nu au fost semnalate cazuri secundare de boală. Acolo condițiile sunt bune, deși școala nu are autorizație sanitară de funcționare. S-au recoltat probe de la sursa de apă, care vor fi gata săptămâna viitoare, și s-a dispus intensificarea acțiunilor de dezinfecție în unitate”, a subliniat dr. Cătălina Zorescu.
În primele trei luni ale anului, DSP Suceava a contabilizat 13 cazuri de hepatită A. Conducerea instituției spune că numărul de îmbolnăviri este mare pentru o perioadă atât de scurtă de timp. Prin comparație, pe tot parcursul lui 2013 au fost semnalate cinci cazuri de boală, în 2012 și 2011 câte patru, iar în 2010 – două.
Evoluția cazurilor de hepatită A în județ
Hepatita A are o evoluție ciclică multianuală, cu oscilații maxime ale incidenței la intervale de cinci-zece ani, așa că specialiștii Direcției de Sănătate Publică se așteaptă că această tendință de creștere a numărului de îmbolnăviri să se păstreze și în perioada următoare. În județ, anii cu un număr ridicat de cazuri de hepatită A au fost: 2009 – 44 de cazuri, 2008 – 143, 2007 – 169, 2006 – 106, 2005 – 473, 2004 – 1.084, 2003 – 1.003 și 2002 – 1.121 de cazuri.
Hepatita A, supranumită și boala mâinilor murdare, este o infecție a ficatului extrem de contagioasă, provocată de virusul hepatitic A, care alterează capacitatea ficatului de a funcționa. Virusul hepatitei A se poate transmite prin alimente, în special fructe și legume crude care nu au fost bine spălate înainte de consum, prin apă contaminată sau prin contactul direct cu persoanele bolnave, chiar dacă sunt asimptomatice. Adulții prezintă mai des semne de boală decât copiii, iar severitatea afecțiunii și rata mortalității cresc pe măsură ce pacienții au o vârstă mai ridicată. Copiii sub 6 ani nu au, de regulă, simptome vizibile și numai aproximativ 10% dintre ei dezvoltă icter. Ȋn cazul copiilor mai mari și al adulților, icterul apare la mai mult de 70% dintre bolnavi.
Cea mai bună metodă de prevenire a hepatitei A este vaccinarea. Alte măsuri de prevenire a bolii se bazează pe respectarea igienei (spălarea mâinilor înainte de masă și după folosirea toaletei), folosirea apei de băut numai din rețeaua controlată sau din fântâni igienice.



Recomandări

O familie din Afganistan s-a regăsit la Rădăuți: copiii merg la școală, tatăl are serviciu

Comisarul-șef Ionuț Calenciuc, șeful Centrului pentru azilanți de la Rădăuți și comisarul Florin Ioan Petrescu, șeful Biroului pentru Imigrări Suceava
Comisarul-șef Ionuț Calenciuc, șeful Centrului pentru azilanți de la Rădăuți și comisarul Florin Ioan Petrescu, șeful Biroului pentru Imigrări Suceava

Creștere accelerată a numărului cazurilor de rujeolă, în martie și aprilie. Jumătate dintre cei confirmați au necesitat internare

Creștere accelerată a numărului cazurilor de rujeolă, în martie și aprilie. Jumătate dintre cei confirmați au necesitat internare

Creștere accelerată a numărului cazurilor de rujeolă, în martie și aprilie. Jumătate dintre cei confirmați au necesitat internare
Creștere accelerată a numărului cazurilor de rujeolă, în martie și aprilie. Jumătate dintre cei confirmați au necesitat internare

În 4 zile, 11 cazuri de scarlatină. Părinții copiilor din grădinițe, informați prin scrisori de către DSP Suceava despre această boală

În 4 zile, 11 cazuri de scarlatină. Părinții copiilor din grădinițe, informați prin scrisori de către DSP Suceava despre această boală