Sănătate publică

Focare de Covid-19 la două spitale și un centru de dializă

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Suceava a comunicat, joi, că în județ sunt la această dată nouă focare de Covid-19 în evoluție, dintre care trei sunt în unități medicale. CJCC a comunicat că sunt șase cazuri înregistrate la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, 19 cazuri la Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret și patru cazuri la Centrul de Dializă Nefromed Rădăuți. Acestea au fost înregistrate în perioada 13-19 noiembrie, cel de la Spitalul Suceava fiind cel mai recent.
Managerul Spitalului de Urgență Suceava, dr. Alexandru Calancea, a declarat, joi după-amiază, că numărul total al cadrelor medicale din spital confirmate pozitiv este acum de 10: trei medici, cinci asistenți medicali și doi infirmieri, din secții diferite. Dr. Calancea a subliniat că în urma anchetelor epidemiologice realizate de DSP a rezultat în mod clar că este vorba despre transmitere comunitară, în toate cazurile sursele de contaminare fiind din afara spitalului. De asemenea, a precizat managerul, cadrele medicale confirmate pozitiv nu au avut contact direct cu pacienții sau cu alți angajați ai spitalului. Toți cei zece angajați confirmați pozitiv au forme asimptomatice sau ușoare de boală și sunt în izolare la domiciliu.
Conform CJCCI, mai sunt focare de Covid-19 la Egger România – 39 de cazuri, la Căminul pentru persoane vârstnice Solca – 45 de cazuri, Primăria Rădăuți – zece cazuri, Centrul regional de proceduri și cazare pentru solicitanți de azil Rădăuți – opt cazuri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava – trei cazuri. La Centrul rezidențial pentru vârstnici Geana, din comuna Vama, mai sunt două cazuri.

Recomandări

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19

A crescut numărul cazurilor de COVID-19 la copii. Medicii recomandă părinților să nu ducă la școală copiii bolnavi

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților