Veste proastă

Focar de Covid, cu 42 de cazuri, la Sucevița

Centrul de Îngrijiri Paliative “Sf. Luca”
Centrul de Îngrijiri Paliative “Sf. Luca”

Un nou focar de Covid-19 a apărut în județul Suceava, la Centrul de Îngrijiri Paliative “Sfântul Luca” de la Sucevița.
După aflarea primelor rezultate, primarul comunei, Dorin Ioan Pînzar, a declarat că era vorba despre 37 de cazuri confirmate de infecție cu Covid-19, dintre care 9 angajați ai centrului, iar ceilalți pacienți. În cursul serii, după ce s-au procesat mai multe probe, Prefectura Suceava a transmis un comunicat în care a informat că au fost confirmați pozitivi cu Covid 35 de beneficiari ai centrului (pacienți) și 7 cadre medicale și auxiliare.
Potrivit comunicatului, Direcția de Sănătate Publică desfășoară o anchetă epidemiologică și efectuează demersurile pentru gestionarea corespunzătoare a focarului epidemiologic.
În cursul zilei de marți, la Centrul de Îngrijiri Paliative “Sf. Luca” a fost efectuat un pretriaj atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical și auxiliar. De asemenea, s-a stabilit o etapizare a transferului pacienților la Spitalul Județean Suceava și la Spitalul Municipal Rădăuți.
Administratorul Centrului „Sf. Luca”, Cristian Filip, a declarat că, dintre pacienți, într-o primă etapă sunt transferați la Spitalul de Urgență Suceava trei beneficiari, care „sunt în stare stabilă, dar din cauza comorbidităților trebuie supravegheați foarte atent”. Celelalte cazuri sunt deocamdată asimptomatice.
Centrul de la Sucevița are 40 de beneficiari și 22 de angajați. Dintre beneficiari, 5 au avut rezultat negativ la testare. Ei au fost izolați în două camere ale centrului, după dezinfectarea și aerosolizarea lor. Camerele au circuit separat, cu personal medical dedicat și sunt izolate de restul spitalul.
Prefectura Suceava a mai informat că directorul executiv al DSP Suceava, dr. Dinu Sădean, a solicitat o analiză a necesității de carantinare, urmând ca, în urma consultării cu dr. Lucian Indrei, coordonatorul regional desemnat pentru gestionarea crizei de Covid-19 în Regiunea Nord-Est, să se ia o decizie finală la nivelul DSP.

Recomandări

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină

Doi dintre bebelușii morți din cauza unei bacterii la Spitalul ”Sf. Maria” din Iași erau din județul Suceava

Mama celui de al doilea bebeluș a postat o fotografie cu acesta, cu textul "Un înger printre îngeri. Iubirea noastră eternă"
Mama celui de al doilea bebeluș a postat o fotografie cu acesta, cu textul "Un înger printre îngeri. Iubirea noastră eternă"

Masca de protecție a redevenit obligatorie la Spitalul Clinic din Suceava, din cauza creșterii numărului cazurilor de COVID-19

A crescut numărul cazurilor de COVID-19 la copii. Medicii recomandă părinților să nu ducă la școală copiii bolnavi

Secția Îngrijiri paliative a Spitalului Clinic de Urgență din Suceava se mută de luni în clădirea secției Oncologie