Situație critică

Foc și răniți la Palatul de Justiție din Suceava



Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu

Desfășurare impresionantă de forțe ieri la amiază la Palatul de Justiție din Suceava, unde incendiul izbucnit în jurul orei 13.00 a făcut și mai multe victime. Din fericire, a fost doar o simulare, iar victimele au provenit dintre angajații instanțelor sucevene care au acceptat să participe activ la această acțiune.
Exercițiul a fost pregătit aproape șase luni de zile, iar Maria Andrieș, președintele Curții de Apel Suceava, crede că oricare dintre instituțiile publice ar trebui să se pregătească pentru un caz de forță majoră. „Orice exercițiu practic ne poate arăta unde greșim, greșeli care pot fi fatale”, a explicat Maria Andrieș.
Simularea a început prin aruncarea unor fumigene în fața intrărilor din Palatul de Justiție, moment în care „panica” s-a instalat în clădire. Imediat au ajuns la fața locului pompierii și celelalte unități de intervenție, respectiv SMURD, ambulanțe, dar și lucrători de poliție sau polițiști locali.
Din clădirea „în flăcări” au fost evacuați într-o primă fază oamenii veniți la procese, dar și personalul instanțelor.
Apoi și-au intrat în rol pompierii. Echipați ca pentru un caz real, aceștia au intrat în clădire cu măștile de gaze pe figură, acordând asistență persoanelor care au fost în imposibilitatea să iasă din interior pe propriile picioare.
Evacuarea „răniților” s-a realizat atât pe ușile de acces, cât și pe geamuri, cu ajutorul scărilor de intervenție din dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
„Victimele”, care nu au fost puține la număr, au ajuns în ambulanțele sosite la locul evenimentului, unde au primit „îngrijiri” de specialitate.
În final, operațiunea de stingere a incendiului și de salvare a celor aflați în pericol s-a dovedit un succes total.
„Simularea a fost perfectă, sperăm să nu fie cazul, Doamne Ferește”
Simularea de ieri a fost privită ca un adevărat spectacol. În afara angajaților instanțelor de judecată, la fața locului s-au oprit și sucevenii aflați întâmplător prin zonă, în timp ce șoferii se întrebau nedumeriți ce anume se petrece.
Trebuie spus că două benzi de circulație din fața Palatului de Justiție au fost blocate timp de aproape o oră pentru a permite „intervenția” pompierilor și a celorlalte echipaje de salvare.
„Ni s-a părut o idee foarte bună, deoarece în cazul unui incendiu purtăm răspunderea pentru noi și salariații noștri, dar și pentru justițiabilii care se află în palat, oameni care nu au toți un nivel de pregătire atât de ridicat și poate nu toți știu să acționeze în situații de pericol”, a explicat Maria Andrieș scopul acțiunii de ieri.
La rândul său, generalul de brigadă Ion Burlui, șeful ISU Suceava, a apreciat inițiativa conducerii instanțelor, deoarece au dat dovadă de „responsabilitate”.
„Au fost simulate mai multe situații tactice, inclusiv cu victime. Unele dintre victime au putut fi evacuate, altele au avut nevoie de ajutor, am simulat de asemenea și un cutremur cu victime la subsol, care au fost găsite cu ajutorul cățelului”, a precizat generalul de brigadă Ion Burlui.
Angajații instanțelor de judecată au fotografiat și filmat întreaga operațiune de stingere a incendiului și de salvare a victimelor și au apreciat că pompierii se pot descurca și într-un caz real.
„Simularea a fost perfectă, sperăm să nu fie cazul să fie adevărat, Doamne Ferește”, a precizat una dintre angajatele Tribunalului Suceava.
Aceeași opinie a avut-o și o altă colegă: „Depinde de situație, de fapt în situațiile de criză oamenii sunt mai agitați, dar cred că pompierii și celelalte organizații care au participat azi s-ar fi descurcat”.



Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu
Exercițiu de simulare a unui incendiu


Recomandări

Președinții curților de apel condamnă campania agresivă pornită împotriva magistraților sub pretextul „reformei” pensiilor de serviciu

Președinții curților de apel condamnă campania agresivă pornită împotriva magistraților sub pretextul „reformei” pensiilor de serviciu
Președinții curților de apel condamnă campania agresivă pornită împotriva magistraților sub pretextul „reformei” pensiilor de serviciu

Prefectura Suceava a suplimentat numărul comisiilor care evaluează pagubele din localitățile afectate de inundații

Prefectura Suceava a suplimentat numărul comisiilor care evaluează pagubele din localitățile afectate de inundații
Prefectura Suceava a suplimentat numărul comisiilor care evaluează pagubele din localitățile afectate de inundații