Oameni disperați

Foc pus intenționat, la o gospodărie mistuită de un alt incendiu acum câteva luni



Dumitru Vacarciuc și mama sa, disperați de ceea ce li se întâmplă
Dumitru Vacarciuc și mama sa, disperați de ceea ce li se întâmplă

O familie din satul Stroiești a ajuns în prag de disperare după ce un incendiu provocat intenționat a ars o parte din anexele gospodăriei, gospodărie pe care proprietarul abia o reconstruiește, la trei luni și jumătate distanță de la un alt incendiu care a mistuit-o aproape în totalitate.
Oamenii din sat stau cu frica în sân după ce, tot în acest an, și la alte două gospodării au izbucnit incendii suspecte, bănuind că au de a face cu un piroman a cărui identitate este, cel puțin deocamdată, o enigmă.
Incendiul de sâmbătă noapte
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.40, pompierii au fost alertați de izbucnirea unui incendiu la gospodăria lui Dumitru Vacarciuc, situată chiar lângă Primăria comunei Stroiești.
La fața locului a intervenit Detașamentul de pompieri Suceava. Când pompierii militari au ajuns la fața locului, șura și adăpostul de animale, construcție corp comun, erau în flăcări.
Focul a fost lichidat în totalitate în jurul orei 6.15, reușindu-se limitarea sa.
Plutonierul major Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, a precizat că „au ars șura și adăpostul de animale, pe o suprafață de 200 mp, circa șase tone cereale, patru tone fân, trei metri cubi lemn de foc și o căruță. Flăcările au degradat acoperișul din tablă și alte bunuri gospodărești aflate în interiorul construcției. Flăcările au pus în pericol un garaj al primăriei și o gospodărie învecinată, care însă au fost salvate”.
Ancheta preliminară a pompierilor arată că focul a fost provocat cu flacără deschisă, de o mână criminală.
Disperare: Un nou incendiu, în gospodăria pe care o ridică pe datorie și în care nu a apucat să se mute
La finele lunii martie a acestui an, la același proprietar, Dumitru Vacarciuc, tot pe timp de noapte, a izbucnit un incendiu foarte puternic în care a ars inclusiv casa de locuit a proprietarului.
Atunci ancheta preliminară a pompierilor a stabilit că focul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit, însă, având în vedere noile circumstanțe, oamenii au toate motivele să se întrebe dacă nu cumva și atunci a fost o incendiere intenționată.
Dumitru Vacarciuc locuiește împreună cu mama sa în vârstă de aproape 90 de ani și nici nu apucase să se mute în casa pe care o reconstruiește, când s-a trezit că flăcările îi mistuie din nou munca.
Disperat, Dumitru Vacarciuc spune că nu știe cine i-ar putea vrea răul într-un asemenea hal.
„Dintr-o dată a luat foc, pe la două și jumătate. Noi reconstruim a doua oară cu meseriași pe care încă nici nu i-am plătit, pe datorie. La fel și materialele, le-am luat pe datorie. Noroc că nu am făcut casa lipită de șură, că ardea și aceasta”, ne-a spus descumpănit omul.
Incendiile de la vecini
Povestea devine și mai complicată în condițiile în care alți doi vecini de-ai lui Dumitru Vacarciuc au fost afectați de incendii dubioase, la unul fiind stabilită clar incendierea intenționată.
Gheorghe Velniceru ne-a declarat: „Pe 22 februarie a fost foc la mine. Era cam zece și jumătate când m-au trezit vecinii….șura ardea ca torța, era deja căzută. Nu prea avea de la ce lua foc, pompierii m-au întrebat dacă am dușmănie pe cineva, dar nu am avut ce să le spun. Am mai fost chemat apoi la poliție să dau declarații, dar ce să zic, dacă nu am văzut pe nimeni? A mai ars apoi la un vecin mai la deal. Acolo a fost pus focul pe 8 martie, pompierii au și găsit sticla cu care s-a aruncat motorină”.
Oamenii din sat nu bănuiesc pe nimeni, însă așteaptă ca poliția să depisteze autorul.
„La noi pe alee au fost vreo patru incendii, cu tot cu cele de la Vacarciuc…. s-a dat foc și atâta știm. Dumnezeu din cer știe cine face asta și de ce”, a declarat Rodica Maier.



Gospodăria lui Dumitru Vacarciuc este situată chiar lângă Primăria comunei Stroiești
Gospodăria lui Dumitru Vacarciuc este situată chiar lângă Primăria comunei Stroiești
Dumitru Vacarciuc și mama sa, disperați de ceea ce li se întâmplă
Dumitru Vacarciuc și mama sa, disperați de ceea ce li se întâmplă