Foc de armă tras de polițiști pentru a opri trei căruțe încărcate cu lemne

Căruță încărcată cu lemne
Căruță încărcată cu lemne

Polițiștii din Adâncata au fost nevoiți să tragă un foc de avertisment în încercarea de a opri trei căruțe încărcate cu lemne furate din pădure.
Vineri, la ora 16.57, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Adâncata, în baza unor informații, s-au sesizat despre faptul că mai multe persoane taie ilegal arbori din pădurea aparținând Cantonului Silvic Găvana, de pe raza comunei Adâncata.
Polițiștii deplasați la fața locului au observat ieșind din pădure 3 atelaje hipo tractate de câte doi cai fiecare, încărcate cu material lemnos, iar lângă aceste faetoane se aflau mai multe persoane, care, la vederea polițiștilor, au părăsit drumul întorcându-se spre pădure, cu intenția de a fugi, aruncând și materialul lemnos din faetoane.
Polițiștii i-au somat verbal pe conducătorii atelajelor hipo să oprească, inclusiv că se va folosi armamentul din dotare, însă aceștia nu s-au supus, moment în care unul dintre polițiști a efectuat un foc de avertisment în plan vertical, continuând urmărirea fără însă a mai face uz de armă întrucât a observat că în grupul respectiv se aflau și minori. Ulterior, la liziera pădurii, s-a reușit indisponibilizarea unui faeton, fiind ridicat în vederea cercetărilor.
De asemenea, au fost identificați doi tineri de 24 și 26 ani, ambii din localitate, față de care se fac cercetări, urmând să se stabilească și identitatea celorlalți participanți.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere ilegală și furt de arbori”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Cruzime care strânge în spate la un băiat de 14 ani: a legat o cățea de o căruță și a târât-o pe drum