Tenis de câmp

Foarte tânărul Ioan Marincuța, finalist la Cupa Köber



Ioan Marincuța, un tânăr tenisman care promite
Ioan Marincuța, un tânăr tenisman care promite

Fălticeneanul Ioan Marincuța s-a clasat pe locul al doilea la Cupa Köber pentru juniori, o competiție găzduită la sfârșitul săptămânii trecute de municipiul Piatra Neamț. Chiar dacă nu a împlinit încă vârsta de 11 ani, tenismanul pregătit la clubul Select din Suceava de profesorul Mihai Pop a concurat în întrecerea rezervată sportivilor în vârstă de 12 ani și a făcut-o foarte bine. După ce a avut culoar liber în primul tur, Ioan Marincuța i-a eliminat pe rând pe Dan Nanu (Roman) și Matei Fotea (Iași), fiind învins în ultimul act de principalul favorit al turneului, George Nanu din Roman. „Ioan Marincuța a progresat foarte mult în cei doi ani de când practică tenisul de câmp. Este un jucător puternic, foarte bine clădit fizic, a cărui armă principală este serviciul. Sper ca el să continue pe aceeași linie și la viitoarele turnee din calendarul Federației Române de Tenis la care va participa în acest sezon competițional”, a declarat profesorul Mihai Pop.