Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) a prelungit până în 14 martie termenul de strângere a semnăturilor pentru declanșarea de proteste și va participa la acțiunile comune ale organizațiilor sindicale pentru a bloca inițiativa Guvernului de a modifica mai multe acte normative.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de FNSA, termenul inițial pentru finalizarea strângerii semnăturilor fusese stabilit pentru 21 februarie, după ce, în ianuarie, federația a declanșat conflictul de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Confederațiile sindicale din România au stabilit un program de acțiuni de protest care urmează a fi organizate și la care FNSA va participa, pentru a bloca inițiativa Guvernului de a modifica actualul Cod al Muncii, Legea sindicatelor, Legea patronatelor, Legea conflictelor de muncă și Legea contractelor colective de muncă. FNSA a declanșat în ianuarie conflictul de muncă și a demarat procedura pentru strângerea de semnături, în vederea organizării acțiunilor de protest, termenul fiind 21 februarie. Acesta a fost prelungit până în 14 martie”, se arată în documentul citat.
Potrivit reprezentanților FNSA, în conformitate cu programul stabilit de confederațiile sindicale, „vor fi organizate în perioada următoare mitinguri/ marșuri în principalele orașe ale țării”
„Solicităm membrilor Biroului Executiv și membrilor Biroului Federal al FNSA să întreprindă toate demersurile pentru mobilizarea unui număr cât mai mare de participanți la aceste acțiuni și să ia legătura cu filiala județeană a CNS Cartel Alfa pentru a stabili detaliile în vederea organizării acestor manifestări, în funcție de data la care acestea au fost programate”, se arată în comunicatul FNSA.
Reprezentanții Federației au precizat că în cazul în care, din diferite motive, acțiunile de protest comune tuturor federațiilor afiliate la confederațiile sindicale vor înceta fără ca revendicările specifice ramurii administrației publice locale să fie soluționate, „FNSA își rezervă dreptul de a continua acțiunile de protest, pe baza declarațiilor transmise de către sindicatele membre”.