FNPA: Amendamentele la proiectul privind câinii fără stăpân, nedemocratice și în mare parte ilegale



Amendamentele aduse proiectului de lege privind câinii fără stăpân, care permit autorităților locale eutanasierea animalelor, sunt absurde, nedemocratice și neconstituționale, la mijloc fiind doar interese politice, au spus, luni, reprezentanții Federației Naționale pentru Protecția Animalelor.
Vicepreședintele Federației Naționale pentru Protecția Animalelor (FNPA), Carmen Arsene, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că a fost lansat un apel către plenul Camerei Deputaților de a întoarce proiectul de lege privind gestionarea situației câinilor comunitari la Comisia pentru administrație publică, cu recomandarea unei consultări reale a societății civile și a rectificării „aspectelor absurde, nedemocratice și neconstituționale din amendamentele asumate de grupul parlamentar PDL”.
La rândul său, Codruț Feher, de la FNPA, a spus că scopul acestei legi, care a fost să rezolve problema câinilor comunitari într-un mod „uman și eficient”, a fost deturnat.
„Este o conspirație a unor primari care aveau interese economice. (…) E un interes material. În perioada 2001 – 2008 în Brașov s-au cheltuit două milioane de euro. Estimăm că la nivel național s-au cheltuit între 35 și 45 de milioane de euro pentru eutanasierea câinilor, fără niciun efect. Toate lucrurile pe care le-am menționat în plângerile penale au fost «corectate» prin aceste amendamente”, a mai spus Feher.
Inițiatorul proiectului de act normativ, liderul PRM Marius Marinescu, a acuzat partidul de guvernământ că prin amendarea legii încearcă de fapt să facă rost de bani pentru campania electorală, precizând că din eutanasierea a 200.000 de câini s-ar obține circa 12 milioane de euro, având în vedere că o eutanasie costă 60 de euro.
„Banii vin de la bugetul de stat și intră la firmele de partid pentru campanie. Partidul de guvernământ este un partid al hingherilor”, a afirmat Marinescu.
Actrița Monica Davidescu, prezentă la conferința de presă, a spus că s-a alăturat campaniei FNPA, precizând că soluția nu ar trebui să fie eutanasierea, ci sterilizarea câinilor, dând în acest sens ca exemplu Bihorul, unde în cinci an s-ar fi redus populația canină prin sterilizare și returnare.
„Transformarea în ucigași mă deranjează cel mai mult, pentru că pe banii noștri am sterilizat acești câini”, a mai spus Monica Davidescu.
Cauza FNPA este susținută și de prințesa Maja von Hohenzollern, care a venit în România pentru a sprijini campania ONG-urile de protecție a animalelor.
Prințesa Maja von Hohenzollern a spus că este foarte trist ceea ce vede în România, întrucât și în era primitivă atitudinea față de animale a fost mai bună.
„Trebuie să avem o soluție eficientă, pentru că eutanasia este inumană și insuficientă. Vă oferim o cooperare pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari. Nu este vina câinilor de pe stradă, ci a noastră, a cetățenilor. Trebuie să existe norme clare de identificare și de înregistrare a animalelor. (…) Această lege va face din dumneavoastră niște ucigași. Imaginea României în Europa este proastă din această cauză. (…) Dacă aș fi animal în România aș vota pentru eutanasierea politicienilor”, a mai spus Maja von Hohenzollern.
Ea a anunțat că dacă Parlamentul va adopta amendamentele la proiectul de lege, vor fi organizate proteste la toate ambasadele României, la agențiile de turism și la companiile românești din străinătate.
Asociațiile pentru protecția animalelor pichetează, luni, Camera Deputaților, cerând deputaților să respingă modificările la legea câinilor comunitari, care permit autorităților locale eutanasierea animalelor fără stăpân.
Reprezenții ONG-urilor cer deputaților să respingă la discuțiile din plenul Camerei Deputaților proiectul de modificare a legii câinilor fără stăpân, printre acestea fiind și posibilitatea eutanasierii atât a câinilor grav bolnavi, a celor agresivi, cât și a celor care nu sunt adoptați în șapte zile.
Organizațiile de protecție a animalelor spun că modificarea legii câinilor fără stăpân va permite uciderea în masă a maidanezilor și cer sterilizarea și readucerea acestora în locul de unde au fost luați.
Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic din Camera Deputaților a dat, în 1 martie, aviz favorabil proiectului de modificare a legii privind protecția animalelor, acesta urmând să intre în dezbaterea plenului.
Organizațiile de protecție a animalelor spun că dacă proiectul de lege nu va fi discutat luni, vor continua protestul și marți, tot între orele 15.00 și 19.00.
Reprezentanții ONG-urilor susțin că eutanasia nu va rezolvat problema câinilor străzii, așa cum nu a rezolvat-o nici între 2001 și 2008, când aceasta a fost permisă. Ei atrag atenția că maidanezii apar și din cauza cetățenilor care îi abandonează și care nu sunt sancționați.
Pentru ținerea sub control a înmulțirii câinilor maidanezi, ONG-urile militează pentru identificarea cu microcip a tuturor câinilor, dar și pentru introducerea obligativității de sterilizare a animalelor de către stăpâni sau a plății unei taxe anuale în cazul în care refuză sterilizarea.
Reprezentanții ONG-urilor precizează că toate aceste „aspecte pozitive” se regăsesc în proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân, în forma inițială introdusă de Marius Marinescu, împreună cu ONG-urile și aprobată de Senat în decembrie 2007.
Aceștia cer deputaților fie retrimiterea proiectului la Comisia pentru administrație publică, fie „votul colectiv împotriva eutanasiei”.
Asociațiile de protecția animalelor au mai arătat că în perioada 2001-2008, Administrația pentru Supravegherea Animalelor a raportat 144.339 de câini eutanasiați în Capitală, pentru care s-au cheltuit peste nouă milioane de euro. Potrivit acestora, eutanasierea unui câine costă între 60 și 70 de euro, în timp ce pentru sterilizarea unui animal sunt cheltuiți între 15 și 25 de euro.
Mai multe ONG-uri de protecție a animalelor au protestat la Palatul Parlamentului și în 1 martie, când a fost luat în discuție proiectul de modificare a legii, la Comisia pentru administrație publică din Camera Deputaților.
Deputații din Comisie consideră că modificările avizate, care dau posibilitatea autorităților locale să decidă ce să facă în cazul câinilor fără stăpân, sunt o soluție mai bună la problema câinilor comunitari. Potrivit acestora, autoritățile locale pot decide fie sterilizarea animalelor și propunerea spre adopție, fie păstrarea lor în centre, fie eutanasierea după un anumit număr de zile. Totodată, legea dă posibilitatea încheierii unor parteneriate între autoritățile locale și ONG-urile de protecție a animalelor.
Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, anunța, în 27 aprilie 2010, că a trimis Camerei Deputaților propunerile de modificare a legii câinilor fără stăpân, printre acestea fiind și posibilitatea eutanasierii atât a câinilor grav bolnavi, a celor agresivi, cât și a celor care nu sunt adoptați în șapte zile.
Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân a fost inițiat de liderul PRM Marius Marinescu. Acesta prevede obligația autoritățile locale să sterilizeze toți câinii comunitari și a fost adoptat în unanimitate de Senat, pe 12 decembrie 2007, în prezent fiind la Camera Deputaților.
Totodată, Marius Marinescu este inițiatorul Legii 9/2008 privind protecția animalelor, prin care a fost abrogată eutanasierea acestora. Conform acestui act normativ, care a modificat Legea 205/2004, constituie infracțiune deținerea și comercializarea de animale sălbatice, cu excepția grădinilor zoologice, folosirea animalelor pentru cerșetorie, omorârea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale, maltratarea și schingiuirea acestora, despărțirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni, precum și interventiiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative. Actul normativ prevede pedepse care pot merge pâna la amenzi penale de 2.000 lei sau închisoare de până la un an.