FMI: Orice exceptare de la creșterea accizei la carburanți trebuie compensată prin alte măsuri

Orice exceptare acordată de la plata accizei suplimentare la carburanți introdusă de la 1 aprilie trebuie compensată prin măsuri „cu impact puternic”, astfel încât să nu pună în pericol ținta de deficit bugetar asumată de Guvern, a declarat șeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, informează Mediafax.”Acciza la combustibil este un element important pentru atingerea obiectivelor de deficit bugetar și orice decizie de a acorda excepții pentru transportatori sau pentru camioane de tonaj ridicat ar crea un gol fiscal care ar trebui compensat cu măsuri cu impact puternic, astfel încât deficitul bugetar pentru acest an și pentru următorul să fie atinse”, a declarat Schaechter, într-o conferință de presă, prin telefon de la Washington, întrebată despre decizia Guvernului de a acorda transportatorilor o scutire de la majorarea accizei pentru carburanți.Guvernul și-a asumat în acordul cu FMI încadrarea într-un deficit bugetar de 2,2% din PIB pentru acest an.România a beneficiat de încrederea piețelor financiare în contextul volatilității înregistrate pe piețele emergente la începutul anului, iar autoritățile nu trebuie să pună în pericol această încredere, a afirmat oficialul FMI.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Provocările curente accentuează nevoia de investiții care să susțină creșterea productivității

Deputatul AUR Doru Acatrinei solicită demisia premierului Ciolacu pentru lipsa de transparență privind creșterea taxelor și impozitelor din 2025

Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creșterea investițiilor străine directe în Europa Centrală și de Est. Cazul României

Leonardo Badea (BNR): Politici regionale și globale în domeniul schimbărilor climatice. Provocări și oportunități pentru România