Fondul Monetar Internațional a acceptat prelungirea termenelor de privatizare a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), dar a impus ca procedurile să fie încheiate în totalitate până la sfârșitul lunii aprilie a anului viitor și a blocat achiziționarea rafinăriei Arpechim de la OMV Petrom (SNP).
Conform scrisorii de intenție convenită de Guvern cu FMI în ultimele negocieri, din toamna acestui an, autoritățile sunt obligate să selecteze o bancă de investiții și să publice prospectul pentru privatizare până la jumătatea lunii februarie, astfel încât procedura să fie încheiată până cel târziu la sfârșitul lunii aprilie 2012.
Privatizarea companiei va fi pregătită de către un manager privat care urmează să fie numit la conducerea companiei.
Scrisoarea convenită cu FMI, obținută de MEDIAFAX, relevă însă în același timp că instituția financiară a blocat intențiile Guvernului și ale Oltchim de a cumpăra de la OMV Petrom rafinăria Arpechim Pitești.
„Nici Oltchim, nici Guvernul nu vor achiziționa rafinăria Arpechim înainte de privatizare”, se arată în document.
Având în vedere această obligație, este greu de presupus că rafinăria Arpechim va mai fi cumpărată de statul român, având în vedere că o astfel de achiziție va reprezenta atributul viitorului proprietar al Oltchim.
Arpechim este principalul furnizor de materii prime pentru Oltchim.
Oltchim are 3.454 angajați, iar la Arpechim lucrează 700 de salariați.
Combinatul chimic este controlat de stat, prin Ministerul Economiei, care deține 54,8% din capital.
Potrivit celor mai recente raportări, compania germană PCC SE controlează 17,47% din acțiunile Oltchim, iar fondul de investiții Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, deține 14,02% din titluri, prin intermediul Nachbar Services.
Privatizarea combinatului chimic Oltchim a fost amânată de mai multe ori de către autoritățile române, ultimul termen convenit cu FMI și nerespectat pentru finalizarea procedurii fiind sfârșitul acestui an.
În luna septembrie, Carlson Ventures a anunțat că ia în considerare posibilitatea retragerii investiției sale în Oltchim și vânzarea acțiunilor pe care le deține la combinat, deoarece este îngrijorat de înrǎutǎțirea continuǎ a situației financiare a combinatului, caracterizată prin acumularea de datorii și pierderi financiare, iar acțiunile întreprinse de statul român indicǎ faptul că procesul de privatizare a Oltchim va fi întârziat considerabil sau chiar anulat.
Inițial, brokerii speculau că fondul Carlson Ventures ar putea intra în cursa pentru privatizarea companiei, de care este interesată și grupul PCC.
De privatizare este interesat și producătorul rus de energie electrică TISE.
Începând din 2007, Oltchim a înregistrat anual pierderi. În ultimii patru ani, pierderile au cumulat 763 milioane lei, iar în primele nouă luni din acest an, Oltchim a înregistrat un rezultat negativ de 179,7 milioane lei.
Combinatul și-a redus activitatea în trimestrul al treilea la mai puțin de jumătate față de primele șase luni ale anului, după ce băncile și furnizorii nu i-au mai acordat finanțare și nu a mai putut să cumpere materie primă la nivelul din primul semestru.
OMV Petrom a anunțat în luna martie că va închide definitiv rafinăria Arpechim, pentru că nu a găsit un cumpărăror „credibil”, și o va transforma în depozit de țiței și produse petroliere. După acest anunț, Guvernul a inițiat discuții cu compania petrolieră pentru repornirea rafinăriei.
În toamna acestui an, Ministerul Economiei anunța că autoritățile vor să cumpere rafinăria Arpechim, iar compania petrolieră, controlată de grupul austriac OMV, este dispusă să înceapă negocierile „în cel mai scurt timp”.
La rândul său, conducerea Oltchim a transmis în luna mai o ofertă pentru cumpărarea instalațiilor Arpechim Pitești.
Oltchim a încercat timp de mai mulți ani să cumpere Arpechim de la OMV Petrom, dar nu a avut fondurile necesare.
Cea mai recentă tranzacție cu acțiunile Oltchim a fost realizată marți, când prețul a scăzut cu 0,66%, la 1,202 lei. Calculată la prețul de marți, capitalizarea combinatului chimic este de 412,5 milioane lei (94,8 milioane euro).