Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că reprezentanții instituțiilor financiare internaționale, cu care a avut o întrevedere la sediul USL, au solicitat opoziției să aibă o abordare pozitivă privind ratificarea de către Parlament a Tratatului de stabilitate.
„Da. Am discutat acest lucru și am explicat foarte clar poziția noastră, de altfel exprimată la întâlnirea din decembrie cu președintele Băsescu, că vom discuta acest tratat, vom avea o dezbatere publică și-l vom susține, dacă este nevoie și de modificări constituționale, la momentul modificării Constituției, din punctul nostru de vedere în 2013, le vom introduce”, a spus Ponta.
El a precizat că, în același, timp, așteaptă toate deciziile de la nivel european, el arătând că alegerile din Franța, din luna aprilie, vor avea o însemnătate asupra documentului.
„În același timp, însă, sigur că așteptăm cu toții toate deciziile la nivel european. Este evident că alegerile din Franța, care au loc în luna aprilie, au o însemnătate asupra acestui tratat. Domnul Hollande (Francois Hollande, candidat socialist la prezidențiale, n.r.), care în acest moment este pe primul loc în soadaje, a anunțat foarte clar că Franța dorește o anumită renegociere și, din punctul nostru de vedere, Tratatul fără România sau fără Cehia se poate, dar fără Franța nu se poate”, a mai spus Ponta.
Liderul PSD a precizat că reprezentanții instituțiilor financiare internaționale nu au exprimat îngrijorări față de decizia opoziției din România de a intra în protest parlamentar.
Statele Uniunii Europene, cu excepția Marii Britanii și a Republicii Cehe, au adoptat luni seară un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificată a unor „reguli de aur” privind echilibrul bugetar.
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, după lucrările informale ale Consiliului European, că noul tratat de stabilitate trebuie adoptat de România, prin Constituție, până la finalul anului 2013, în unele condiții acest lucru fiind necesar de făcut chiar și mai repede.