Fluxul memoriei

La Ungureni-Botoșani am dormit câteva seri în sediul secretarului de partid, dar un activist de pe la județ (în 1968), beat fiind, a zgâriat biroul tovarășului secretar. A dat vina pe mine și a fost informat și președintele Aron, urmaș al armenilor care au întemeiat orașul Botoșani. Dar noi nu știam atunci acest lucru. Eu am găsit într-un ziar o relatare a unui scriitor din Iași, Ion Istrati, realist socialist sută la sută, în care spunea că orașul Botoșani vine dintr-o localitate romană numită Opidum Botușan. Am redactat și un concurs pentru toate genurile de formații artistice cu acest titlu. Câțiva ani s-a desfășurat concursul „Opidum Botușan”. Aron era în culmea fericirii. Dacă rămâneam la Botoșani prin 1970 aveam șanse să devin în sfârșit șef-adjunct al culturii. Dar armeanul cel rău, Aron Eugen, mi-a luat repartiția buteliei de pe birou, când a văzut că scriu cererea de transfer la Suceava. Eu, naiv, o țineam pe birou. Dacă luam acea butelie multe și cumplite necazuri aș fi evitat în anii negri ai epocii de aur. Eu citisem despre „Opidum Botușan” cu mulți ani în urmă. Memoria era atunci intactă. Despre scriitorul bolșevic realist socialist Ion Istrati, care tot scria romane, am reținut o mică „săgeată” în „Cronica” din Iași, la sfârșitul unui an, când revistele publicau șarje satirice la adresa colegilor. Lui Ion Istrati, cu vorbirea lui ca dincolo de Prut, i se spunea cu subînțeles: „Mai pi șientru…”. Mi-a plăcut și a rămas și acum într-unul din neuronii încă activi din creierul meu.
Marele bolșevic propagandist Mihail Roller a fost istoric și academician în 1948. A scris un manual, între altele, de istorie pentru clasa a XII-a de pe atunci. Ani în șir s-a tot reeditat. Recitindu-l acum, am constatat cu uimire că acest manual era mai obiectiv și mai „științific” decât manualele din epoca de aur. Sigur că era lupta de clasă între țărani și boieri, apoi între muncitori și capitaliști. Este perfect adevărat, lupta de clasă a existat. Problemele fundamentale ale formării limbii și poporului român erau tratate la fel ca astăzi. Chiar multe alte probleme delicate erau prezentate cu multă rigoare, apelându-se la documente. Teza veche a comuniștilor cominterniști din perioada interbelică privind tendințele imperialiste ale României unite, pe care le reține și fostului președinte Voronin, a fost abandonată. Se susținea clar unitatea statului român în frontierele de după al doilea război mondial, care sunt și astăzi. Nici urmă de internaționalismul proletar, nici vorbă de autonomie teritorială pentru maghiari. De altfel, după 1950 a fost înființată o regiune autonomă maghiară, în județele secuilor, dar nici vorbă de altceva. Mai târziu a fost desființată, chiar de Gheorghiu-Dej. Singura critică a României este cea din 1913, în al doilea război balcanic, când a fost anexat Cadrilaterul. Despre Basarabia și Bucovina de nord nu erau redate informațiile istorice cunoscute, evident, fiind criticat dur generalul Antonescu pentru alianța cu Hitler. Până la urmă Roller s-a sinucis. Sigur că el a dat o mână de ajutor organelor de ordine pentru trimiterea în pușcării a tuturor istoricilor burghezi. Partidele comuniste cominterniste din România și URSS aveau acea faimoasă teză privind structura imperialistă a statului român. Ceea ce era grav era că unirea Transilvaniei cu România era prezentată ca o anexare imperialistă, la fel și Basarabia. Asta i-a intrat în cap de mic fostului președinte Voronin și nu i-o va mai scoate nimeni, decât atunci când se va reîntâlni cu Lenin și Stalin. Erau în epoca de aur multe bancuri sovietice, zise ale „radioului Erevan”. Premii pentru unii fruntași în producție constau dintr-o întâlnire cu Lenin, la mausoleu, iar pentru alții un bilet de tren în Siberia, numai dus. Cineva a întrebat radioul din Erevan dacă de cancer se moare (cu referire subînțeleasă la Brejnev). Răspunsul a fost: „se moare, dar n-are!”. Și chiar n-avea.
Tot mai mult mi se pare că secretar al CC al PMR cu propaganda prin 1950 era Iosif Chișinevschi. O fi venit după el Leonte Răutu? Parcă mi-l amintesc în portretele de pe peretele sălilor de clasă, prin apropierea lui Bodnăraș. Ultimul portret era al tovarășului Alexandru Moghioroș, care a dat numele etern unei piețe alimentare în București. Moghioroș a fost și el rotit în jos de Ceaușescu, dacă nu chiar de Gheorghiu-Dej. Un tovarăș bolșevic a avut locul lui pe pereți mulți ani: Dumitru Coliu, cel care a ajuns la un moment dat cuscru cu marele cârmaci Nicolae Ceaușescu. Dar care era ordinea biroului politic, după înlăturarea „deviaționiștilor de dreapta” în 1952? Gheorghiu-Dej, Gheorghe Apostol, Chivu Stoica, Emil Bodnaraș, Dumitru Colin, Nicolae Ceaușescu, Ion Gheorghe Maurer, Leonte Răutu, Alexandru Moghioroș, Ianoș Fazekaș, penultimul. Mă bazez pe memoria mea de atunci, când funcționau toți neuronii.
Ioan Pînzar