Fluxul memoriei

În Suceava anilor 1955-1960 nu prea erau locuri unde să se pună lozinci scrise. Și materialele erau atunci altele, în general scândurile de lemn, pe care se scria cu vopsea: „Mulțumim tovarășului Iosif Vissarionovici Stalin și glorioasei armate roșii pentru eliberarea României de sub jugul fascist!” Asta era guvernarea lui Antonescu. Lozinca se punea pe actualul sediu al prefecturii, mai târziu pe cinematograful „Modern”. „Slavă marelui Stalin, genialul comandant de oști, prieten al popoarelor! Slavă partidului comunist sovietic, conducătorul luptei pentru pace și comunism! Trăiască în veci prietenia româno-sovietică!”. Aceste lozinci și altele erau purtate pe oamenii muncii prezenți la mitingurile din 1 mai, 23 august și 7 noiembrie.
Defilările în fața tribunei oficiale au început după 1960. Tablouri ale lui Marx, Engels, Lenin și Stalin, unele pictate pe pânză, altele litografii mărite, erau purtate tot de oamenii muncii. O mare fotografie a celui mai bun prieten al poporului român, generalissimul Stalin, era pusă pe sediul partidului din Suceava. Cu tablourile celor patru mari dascăli ai proletariatului: Marx, Engels, Lenin și Stalin era o problemă ca în „Bravul soldat Svejk”. Nu era voie să le murdărească muștele, doamne ferește! Pușcăria pe viață, de fapt condamnarea la muncă silnică pe viață era pedeapsa cea mai ușoară.
De la „Stalin și poporul rus libertate ne-au adus”, „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, „Moarte ațâțătorilor la război”, „Trăiască lupta pentru pace”, „Cuba da, yankeii nu”, „Patria sau moartea” etc., din anii numiți în epoca de aur de scriitori „obsedantul deceniu” sau sociologismul vulgar, evident, cu aprobarea partidului, la duioasa lozincă „Stima noastră și mândria, Ceaușescu, România!” O lozincă tandră, sentimentală, deosebită de „Genialul cârmaci, cel mai iubit fiu al poporului român” etc. etc.
Am mai amintit de bătrânul atunci poet ieșean George Lesnea și de poezia lui sublimă închinată partidului, care începea cu versurile de aur: „Partidul e-n toate/ În cele ce sunt/ Și-n cele ce mâine vor râde la soare”. Esența comunismului românesc. La soare au râs în epoca de aur aproape toți românii, de foame, frig, frică. Popescu-Dumnezeu, Păunescu și ceilalți arhitecți ai cultului personalității lui Ceaușescu erau minori față de poezia lui George Lesnea. Un singur adjectiv nu s-a folosit, totuși: marele Ceaușescu. Ar fi fost o impietate față de marele Stalin. Cominterniștii propagandiști câți mai erau nu au putut folosi acest adjectiv. Nici ceilalți mâncători de ceva, cum spuneau curent românii.
Era totuși o distanță astronomică de la Ceaușescu la Stalin. Tătucul popoarelor sovietice, cum era alintat neoficial, de altfel precum țarii, a fost un tiran sângeros, dar cu adevărat genial, în această branșă a tiranilor. A câștigat războiul și a făcut din URSS și din Rusia o superputere militară. Un țar în fața lui Hitler pierdea războiul fulger precum Franța. „Ceaușescu și poporul”, „Ceaușescu-pace” și câte altele sunt parcă vulgare față de cea mai gingașă lozincă a genialului conducător al României socialiste: „Stima noastră și mândria…”. Esența ei a fost materializată la Târgoviște cu pistoalele mitralieră AK47. Lenin a formulat teza dictaturii proletariatului, care ascundea de fapt dictatura unui grup de oameni, partidul comunist și, în principal, a activiștilor plătiți, dar în esență a unui conducător sau câțiva, în perioada poststalinistă. Dictatura proletariatului nu e o lozincă oarecare.
În anii 1950-1960 ea era la temelia comunismului. „Trăiască dictatura proletariatului!” scriau ziarele și revistele bolșevice. Pe panouri și pe fațade de clădiri lozinca era deja prezentă demult. Ei bine, mai târziu, după ce Ana Pauker, Gheorghiu-Dej și alții au părăsit biroul politic al CC al PCR, a venit genialul cârmaci Nicolae Ceaușescu cu Dumitru Popescu-Dumnezeu la propagandă și au introdus o altă noțiune abstractă și antileninistă în aparență: democrația socialistă. Era o lozincă oarecare, care nu afecta cu nimic dictatura proletariatului. Altfel ar fi venit armata roșie și l-ar fi dus pe Ceaușescu gratis la Kremlin să-i explice tovarășului secretar general al PCUS Leonid Ilici Brejnev ce vrea să facă cu democrația socialistă.