Fluxul memoriei

Stalin nu era adeptul revoluției comuniste mondiale. Se știe că în războiul civil din China l-a sprijinit mai degrabă pe Ciang Kai Shek și nu pe Mao. Dacă anglo-americanii nu ar fi reluat politica anticomunistă împotriva URSS și ar fi fost de acord cu neutralitatea Germaniei și a țărilor din răsărit, păstrându-și regimurile capitaliste, dacă Stalin ar fi avut certitudinea că aceste țări nu începeau din nou o cruciadă împotriva comunismului sovietic, poate că regimul comunist nu ar fi fost exportat în țările din răsăritul Europei. Comuniști adevărați, cu o mare priză electorală, erau în Franța și Italia și Stalin nu i-a sprijinit fățiș și direct. El era un om al Primului Război Mondial, care a trecut prin invazia nazistă din cel de-al Doilea Război și credea până la moartea sa din 1953 că mai devreme sau mai târziu occidentalii vor ataca din nou Uniunea Sovietică. Nu mă fac avocatul diavolului, dar va trebui scrisă odată o istorie cât mai obiectivă. Problema era, cum am văzut, aceea a bolșevicilor cominterniști care se pregăteau după victoria de la Stalingrad să instaureze comunismul în fiecare țară. Numai că Stalin, dacă avea o înțelegere clară că URSS nu va fi niciodată atacată, permițându-i-se să păstreze trupe în unele țări din estul Europei, dar lăsând regimurile capitaliste, i-ar fi trimis pe comisarii cominterniști în Siberia. Generalul de Gaulle amintește în memoriile sale că a abordat mai mult în glumă situația lui Maurice Thorez, secretar general al PCF, adevăratul organizator al rezistenței în Franța, care se găsea atunci în URSS, întrebându-l pe Stalin dacă să-l aresteze pe Thorez când se va întoarce. Stalin i-a spus zâmbind: nu încă. Thorez s-a întors, dar de Gaulle a câștigat alegerile din 1945.
Pedepsirea unor mici popoare S-a vorbit mult despre pedepsirea unor mici popoare sau grupuri etnice din URSS după război, când au fost trimise în Siberia, după ce acestea s-au aliat cu Hitler în timpul războiului. Aproape 300.000 de cetățeni sovietici de diferite naționalități s-au înrolat voluntar în diviziile Waffen SS, luptând cu fanatism împotriva armatei roșii.
Eu cred că Churchill a avut un rol major în declanșarea războiului rece. Complexat de poziția secundă pe care i-o rezervaseră Roosevelt și Stalin, a făcut totul pentru a învenina relațiile dintre aliați după 1945, deși nu mai era prim-ministru. Dar între 1951-1954, când a revenit în funcția de prim-ministru, și-a continuat politica de adâncire totală a rupturii între est și vest, furios și datorită destrămării imperiului britanic, la care au colaborat atât americanii, cât și sovieticii. Adevărul este că Stalin nu avea încredere în România, între 1944-1947, în Iuliu Maniu sau alți politicieni, care erau total antisovietici și anticomuniști. Dacă Carol al II-lea, detestatul pe nedrept rege al României, rezista ofensivei legionare și asta fără asasinarea lui Zelea Codreanu, deci dacă Carol al II-lea ar fi fost pe tron până în 1941 sunt sigur că n-ar fi intrat în război alături de Hitler. I-ar fi dat petrol și produse alimentare, dar ar fi păstrat neutralitatea militară a României. Carol al II-lea, un politician inteligent, cu două clase peste toți cei de atunci din România, a crezut încă de la început în victoria Angliei și a aliaților ei asupra Germaniei. Era sigur că Statele Unite vor lupta în Europa ca în 1917-1918 și că o invazie a lui Hitler în URSS i-ar fi fatală. Carol al II-lea ar fi putut scăpa de legionari dacă rămânea rege pe timpul războiului, permițându-le acestora să se înroleze voluntar în acele divizii Waffen SS, care au fost distruse de armata roșie. Așa cum Antonescu nu i-a trimis pe comuniștii din țară pe front, în linia întâi. Dar Antonescu a fost un Moș Teacă tipic al armatei române, pe deasupra bolnav și politician dezastruos.
Acordurile de la Yalta și tratatul de la Potsdam
Până în prezent nu s-au publicat integral acordurile de la Yalta și tratatul de la Potsdam. SUA și Marea Britanie au înființat în 1949 Pactul Nord Atlantic, care există și azi, după desființarea Tratatului de la Varșovia, semnat în 1955, după ce fusese primită în NATO Germania Federală. URSS-ul nu a fost chiar imperiul răului, cum îl numea un președinte american prin 1980. Repet, nu sunt avocatul diavolului comunist, dar adevărul istoric trebuie spus.
Partidul nostru comunist în timpul secretarului său general N. Ceaușescu se ținea numai de revoluții: agrară, noua revoluție tehnico-științifică, când noi eram la 100 de ani în urmă față de țările capitaliste. Tovarășul Ceaușescu mai bine abandona unele revoluții, fiindcă a pregătit-o în final pe cea care l-a dus la Târgoviște, în fața celebrelor pistoale mitralieră AK47, care mergeau la foc automat cu 30 de cartușe. Cea mai performantă armă din toate timpurile i-a ucis și pe soții Ceaușescu. Și era făcută sub licență sovietică în țara noastră. Cu ea îi ajutam pe luptătorii pentru libertate antiimperialiști din toată lumea. A vrut Ceaușescu spirit revoluționar? A vrut o permanentă revoluție comunistă. A avut ce și-a dorit, la Târgoviște. Toate se plătesc până la urmă.