Fluxul memoriei

Dar să revin la magazinul de piese de uz casnic și electrice al lui Lungu. A fost spart de vreo două ori. Odată chiar prin față, vizavi de restaurantul Central. Se zvonea că a fost o înscenare pentru a acoperi o lipsă în gestiune. Dar domnul Lungu a rămas la post până după revoluție, vânzând polonezilor căzile de baie iar românilor tot ce se mai găsea. Precum câinii lui Pavlov cu reflexele lor condiționate, sucevenii au cumpărat și în 1990-1994 aparate frigorifice, pe lângă frigiderele avute, pentru a stoca mâncare. Frica de lipsurile alimentare a persistat ani de zile după 1990. Mulți ani s-au mai umplut congelatoarele cu rezerve alimentare. Coleg cu tovarășul Siminiceanu la sfatul popular regional a fost și prof. Constantin Rățoi, care a făcut totuși o greșeală politică și în 1963 a ajuns lector la catedra de istorie a literaturii române la IP3 Suceava. Era coleg cu prof. dr. Constantin Ciopraga, primul rector al Institutului Pedagogic sucevean. Ar fi trebuit să înceapă de la asistent, dar partidul a ținut cont de serviciile lui anterioare. Ceea ce era interesant la el la examene era că se putea aproxima, spre exemplu, între ce ani au trăit unii scriitori. Sigur că nu ținea minte totul, cum era cazul unuia care a predat tot timpul. Pe atunci nu se prea găsea ediția originală a istoriei literare a lui Călinescu, scoasă din bibliotecă de la studiul individual. Apăreau în ea și poeți foști legionari mai mult sau mai puțin. Partidul era vigilent, adică tovarășul șef al propagandei CC, Leonte Răutu, bolșevic stalinist și jdanovist. Bandiții legionari erau principalii dușmani ai poporului muncitor, deși cel care i-a nimicit cât a putut a fost Antonescu. Interesant este că tinerii legionari de atunci, de prin 1930-1940, câți au trăit până în zilele noastre, au rămas credincioși ideilor căpitanului Zelea-Codreanu, un fel de naționalism ultraortodoxist. Mulți au făcut ani grei de pușcărie, majoritatea între 5 și 16 ani, dar unii și mai mult chiar, din 1940 și până în 1964. În România nu a mai existat o mișcare politică a tineretului cu aderenți care să creadă cu atâta fanatism în ideile naționale și ultraortodoxe ca ei. Cioran, Eliade, Noica și alți mari intelectuali români din a doua jumătate a secolului al XX-lea, deși au depășit etapa tinereții, au rămas și azi cu o pecete neagră în ochii multora. Anticomunismul lor era total. În acest sens a vorbit și Ana Pauker. Dar, în rest, Horia Sima și alții, aliindu-se cu regimul nazist din Germania până la sfârșitul războiului au dovedit o ignoranță politică fundamentală. Ca și Ion Antonescu.