Fluxul memoriei

Octavian Cotescu era doar actor. Dar în acel an apăruse la televiziune în serialul de succes „Tața și Costel“, scris de Ion Băieșu. Și l-a înfrânt în alegeri pe celebrul și atunci Radu Beligan. Activiștii se distrau, fiindcă ei erau singuri pe listă. Cum puteai alege între doi activiști? Doamne ferește! Amândoi erau curați ca lacrima, educați de partid în spiritul internaționalismului proletar și al operelor celui mai iubit fiu al poporului român de la Burebista încoace. După 1980 secretarul general a hotărât desfășurarea congreselor partidului la 5 ani și în acest sens a fost mărit cu un an și mandatul deputaților. Congresul partidului, de la al IX-lea din 1965 în sus, îl realegea cu ovații și urale prelungite secretar general pe cel numit în Occident „geniul Carpaților“, reluând o celebră expresie a lui Dumitru Popescu.
Cine credeți că a preluat de la sovietici expresia care te trimitea direct în pușcărie: dușman al poporului? Propaganda de război britanică, împotriva speculanților de război.
Dar la noi, după 1960, a cam dispărut această expresie acuzatoare, folosită de procurorii militari. În România de atunci se desăvârșea construirea socialismului. Dușmanii de clasă, chiaburii, au dispărut încă din 1959, când li s-au luat pământurile. La CAP s-au înscris cu 1, 2 hectare. După 1990 și-au recuperat totul. Cuvântul chiabur a devenit unul pe cale de dispariție din vorbirea curentă. Rămâne doar în dicționare. Între 1950-1962 propaganda comunistă s-a ocupat mult de chiaburi. În toate ziarele apăreau aproape zilnic caricaturi cu chiaburi, grași, cu burta mare, exploatând încă țărănimea săracă. Și chiaburii chiar foloseau brațele de muncă ale țăranilor săraci.
Un unchi al meu lucra permanent la un chiabur și se plângea că-i dă de mâncare brânză de oi veche cu viermi. După altul venea acasă un chiabur călare. Apoi unchii mei s-au dus amândoi la Hunedoara. Chiaburii au dispărut din folclorul socialist, dar au reapărut după 1990 urmașii lor, care au moștenit pământul și care, în general, sunt intelectuali pensionari. Părinții lor erau marii gospodari ai satului Costâna până în 1962. Harnici, buni gospodari, cu multe vite și cai în grajd, cu gospodării frumoase. Acum avem noi boieri, adică fermieri, în unele localități ale județului. Nepoții boierului din Costâna au vândut, mi se pare, cele 50 de hectare rămase după reforma agrară din 1945. Teoretic, în 1945 li s-au lăsat boierilor câte 50 de hectare, numai că unii fugiseră în străinătate iar ceilalți au ajuns la pușcărie. Averile le-au fost naționalizate sau confiscate în 1949.