Amintiri din comunism

Fluxul memoriei



Istoria se repetă, datorită amneziei oamenilor, sau a unor legi darwiniste. Mareșalul Antonescu, pe care-l voi urî până la moarte fiindcă mi-a omorât tatăl într-un război absurd și dezastruos, spunea din când în când în timpul administrației sale semimilitărești: „dacă trebuie, puneți mitraliera pe comuniști“, adică pe bolșevici. Dar nu numai că n-a pus mitraliera pe ei ci i-a scăpat până și de război. Am mai amintit, la Târgu Jiu i-a adunat pe comuniști și i-a ținut ca la o pensiune. Tovarășii Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Gheorghe Apostol ș.a..
Nicolae Ceaușescu era un tinerel fără importanță atunci. Aceștia și alții nu au fost trimiși în linia întâi, în bătaia mitralierelor și celebrelor tancuri sovietice T34. Antonescu l-a trimis însă pe tata să moară la Odessa. Tovarășa Ana Pauker, tovarășii Vasile Luca, Iosif Chișinevschi, Teohari Georgescu făceau serviciu la Comintern la Moscova. Ofițerul dezertor Emil Bodnaraș era bine mersi, la fel și tovarășul Maurer, Gogu Rădulescu etc., cu funcții nobile în societatea capitalistă. Am mai amintit undeva de fostele lagăre de muncă pentru deținuții politici de la Suceava.
În 1955, când am venit cu trenul de la Dărmănești la Ițcani, drumul spre oraș se făcea pe jos. Strada avea deja un nume: Ilie Pintilie, fost sindicalist și comunist în ilegalitate. Atunci se lucra la prima porțiune a liniei ferate Burdujeni-Șcheia și mai departe. Lângă terasamentul în lucru, unde se află acum Selgros, erau vreo 10-20 de barăci ale pușcăriașilor, îmbrăcați în haine cu dungi, precum pijamalele pe timpuri. Dar pe Zamca, unde a fost un timp și gospodăria de partid, mai sunt încă mai mult de cinci barăci ale deținuților de pe timpuri. Pe alături este acum sediul protopopiatului Suceava și o mică biserică. Pe locul unde era o veche cruce de piatră, acum cineva a construit un fel de obelisc cu un text despre luptătorii pentru patrie. Barăcile foștilor deținuți au ajuns în final la fostul IGO Suceava, care a dispărut lăsând sediul de pe strada Eminescu, ACET-ului. În această clădire a funcționat mulți ani școala de meserii din Suceava. Prin anii 1965-1975 gospodăria de partid creștea porci în acele barăci, transformate în grajduri. Jumătate din cartierul Zamca era ocupat de o întinsă livadă, numită chiar „livada partidului“. Pe urmă partidul și-a amenajat altă livadă în zona drumului vechi spre Ipotești. Și acum e pe rod.
Celebrul bufet al partidului
Actualul restaurant Gloria, mi se pare că privatizat, a fost de fapt celebrul bufet al partidului. Activiștii aveau nevoie stringentă de bufet. Acolo-și alinau ei bucuriile și tristețile. Nu știu cum se descurcau în perioada guvernării tovarășului Bobu. Cred că foarte greu. Ferească Dumnezeu să fi prins primul-secretar Bobu pe un activist în bufet, în timpul zilei. Cu tovarășul Ene Țurcanu se descurcau ușor.
Prof. Alexandru Toma a scris recent o monografie a Consiliului Județean Suceava, ocazie cu care mi-am împrospătat cunoștințele privind primii secretari. Trebuie să precizez că sursa principală a amintirilor din comunism este memoria mea, așa lipsită cum e acum de milioane de neuroni. Este o problemă cel puțin inutilă să cercetezi științific comunismul în România, cum se face pe la București.
Comunismul a fost construit „științific“, având la bază minciuna cea mai sfruntată. Cum să cercetezi științific un munte de minciuni și baliverne? Dar, mă rog… Eu am aflat din cartea domnului Toma că primul șef al județului și din 1950 al regiunii Suceava a fost muncitorul Nicolae Chetraru, care avea funcția de președinte al Comitetului provizoriu. Dar cine conducea partidul? Arhivarii spun că arhiva partidului nu este încă prelucrată. Eu am mai spus că ar trebui dată nu la ars, ci la topit. Ce să cercetezi? Minciunile? Tovarășul Ene Țurcanu, mecanic de locomotivă, a fost secretar între 1952-1965. L-am văzut și ascultat de multe ori în adolescență. L-am mai analizat. Ei, dar între 1952-1968 tovarășul Emil Bobu, jurist, cum a spus și la proces, a avut o funcție pe linie de stat: președintele Sfatului Popular Regional, cu sediul în actualul palat de justiție. L-am văzut și auzit de foarte multe ori și am scris multe despre el. Numai 5 ani, între 1968-1975 a fost prim-secretar, când a pus ochii pe el, se spune că la o vânătoare excepțională, tovarășul Nicolae Ceaușescu și l-a luat la București.



Recomandări