În fond, fostul prim-secretar al comuniștilor cehoslovaci Alexander Dubcek, după încercarea lui de democratizare a comunismului a ajuns în final ambasador în Turcia. Nici nu era prea rău. Ceaușescu ar fi putut ajunge ambasador în Libia. Numai că el era mai bolșevic decât Brejnev. Acesta l-a chestionat la întâlnirile lor anuale din Crimeea și i-a văzut rezultatele practice ale construirii societății socialiste multilateral dezvoltate.
Dar în ce oare era societatea noastră multilateral dezvoltată? În frig, foame, mizerie, frică de organele vigilente ale statului, frică de ziua de mâine, dar mai ales în esența epocii de aur: coada umană. Omul, care se trage din maimuță, are un rudiment de coadă la ultima vertebră. Fenomenul se numește atavism și l-am învățat la liceu, la biologie. Specialiștii nu au putut încă explica de ce în procesul evoluției a apărut și s-a menținut apendicele. Dar încă nu-i târziu!
Dar coada umană n-a constituit subiect de roman pentru Marin Preda și alte sute de prozatori care criticau obsedantul deceniu, 1950-1960, când eu am trăit în satul meu natal și la Suceava, unde cântam cântece sovietice chiar în limba rusă.
De ce oare marii cântăreți ai comunismului nu au cântat și coada la butelii, la unt, la lapte, la carne, la nechezol etc.? De ce n-o cântă acum, mulți fiind în parlamentul burghez? Există pentru mine o persoană mai odioasă decât Stalin, Mao, Pol Pot, Ceaușescu și Idi Amin, mareșal și președinte al Ugandei, prieten al marelui cârmaci. Este individul care a inventat chiar această formulă sinistră: „marele cârmaci”.
*
Comunismul în România începe cu copilăria mea. Mama și alți țărani glumeau sau se tachinau uneori cu ciobanul de la Maglavit. Trecuseră aproape 15 ani de la minunea de la Maglavit, un sat de prin Mehedinți. Un tânăr cioban a povestit într-o zi că l-a văzut pe câmp pe „Moșul”, adică pe Dumnezeu. Preotul de atunci a speculat povestea acelui tânăr reformat de armată și cazul s-a răspândit în toată țara. Regele potlogar Carol al II-lea a speculat și el această situație, primindu-l chiar în audiență pe tânărul cioban. Dar țăranii, cât erau ei uneori de credincioși, au făcut multe bancuri și glume pe seama lui Petrache Lupu de la Maglavit. Mareșalul Antonescu nu l-a luat, evident, la război, fiind neinstruit și reformat medical.
Și au venit comuniștii, care nu credeau în Dumnezeu, ci în diavol. Petrache Lupu și-a văzut de oile lui până la colectivizare, când a intrat, evident, în colhoz. Toată lumea uitase de el. Misticism curat, comentau ocazional unii activiști, dacă li se povestea ceva despre ciobanul cel năzdrăvan. Noroc că nu a ajuns la pușcărie pentru că s-a fotografiat cu fostul rege bandit și politicieni burghezi, dușmani ai poporului. Norocul lui!
„Scânteia” poporului, adică „cea bătrână”, cum i se mai spunea în epocă, a scris prin 1970 un reportaj despre țăranul colectivist fruntaș Petrache Lupu din Maglavit, care-și depășea mereu norma la prășit și strâns recolta. Nu se mai ocupa de oi.
S-a nimerit să citesc acel articol, eu știind multe despre Petrache Lupu din cartea lui I. Ludo Regele Palaelibus (alias Carol al II-lea). Rețin doar că reporterul a amintit în treacăt despre tinerețea lui, de care țăranul de la Maglavit s-a dezis chiar, glumind, spunând că a fost o copilărie. Nu știu cât a mai trăit Petrache Lupu de la Maglavit.
Cineva s-a dus în anii din urmă să facă o biserică acolo, tot un fost cioban, ajuns bogat, dar nimeni nu a mai pomenit de tinerețea celebră a tânărului care l-a văzut pe moșul, adică pe Dumnezeu.
Dacă spunea că l-a văzut pe dracul în persoană, nu l-ar fi crezut nimeni. Draci vedeau curent țăranii noaptea, mai ales babele copilăriei mele.
