Și muzeele făceau fel de fel de servicii populației pentru a câștiga bani. Și s-a putut. Nimeni n-a murit de foame, vorba doamnei Ceaușescu. Guvernanții actuali ar trebui să aplice aceeași politică înțeleaptă a tovarășului Ceaușescu. Nu mai spun că preoții primeau doar o mică indemnizație de la stat, restul luau de pe morți și de pe vii, vorba veche a țăranului analfabet. Acum sunt, în totalitate, ultrabogați. Mii de hectare de păduri, vii, pământuri, plus salarii mărite trimestrial. Minus impozite. Pentru ce? Mulți fiind informatori ai securității mai primeau câte un ban. Dar pământ, păduri, vii etc.? Toate erau ale poporului. „Ce, Iisus Hristos era bogat? Umbla săracul desculț, dacă ne luăm după poveștile mistice”, adăuga tovarășul Panaitiu. Și avea dreptate. Celelalte secte religioase primeau bani de la capitaliștii din Occident, mai ales din SUA, și ei sectanți. Era bine pentru valuta țării. Acum primesc bani de la stat. Pentru ce? Suntem un fel de republică fundamentalistă religioasă, nu numai ortodoxă, deși șeful ei este prezent și în viața politică. Și patriarhii bolșevici, termenul este exact, erau deputați în MAN, numirea lor se făcea în fond prin decret prezidențial. Nu numai că nu primeau nimic, în afară de reparații și restaurări, dar mănăstirile care mai aveau și puțin pământ erau adevărate pensiuni pentru activiști. Am fost și eu în trapeza unor mănăstiri și am băut afinată plus mâncare semicălugărească.
Dar de ce trebuie să primească bani partidele politice și organizațiile minorităților? E ceva absurd. Avem în acest caz o democrație absurdă, kafkiană. Dar cine conduce democrația noastră absurdă? Evident, onorabila securitate, forța politică conducătoare a societății noastre capitaliste în curs de dezvoltare. Peste încă 20 de ani se va ajunge la faza capitalismului multilateral dezvoltat. Tovarășul Ștefan Panaitiu, nehapsân din fire, dacă ajungea până azi, ar fi spus în stilul lui inimitabil: „Dumnezeii mamei lor de bandiți, au furat toate bogățiile poporului. Ne-a avertizat de atâtea ori bietul secretar general”.
Și, chiar și în condițiile drastice ale bugetelor din epoca de aur, Cântarea României a înflorit. Cu cât mai puțini bani, cu atât devenea mai grandioasă. Marii capitaliști ai României comunist-capitaliste sunt, se știe, foști securiști cu rudele lor. Dar mai e o categorie: foștii informatori sau colaboratori ai securității. E o blasfemie să li se spună „turnători”. Și ei și-au slujit țara și poporul. Atât, cum am văzut și în cazul securiștilor, doar țara și poporul. PCR? Care PCR? „Noi nu slujeam partidul, doar țara și poporul. Mai mult, eram ofițeri ai armatei române”, așa spuneau unii membri ai onorabilei securități după ce Ion Iliescu i-a vărsat în armată. A fost ideea kominternistului-șef Silviu Brucan! Evident, toate ideile erau ale lui. Dar tovarășul Nicolae Ceaușescu chiar și securitatea n-o ținea prea umflată și nu cu salarii extrem de mari. „Partidul conduce”, spunea răspicat tovarășul secretar Panaitiu când auzea de armată și securitate. „Dă-i naibii de tablagii!” În subconștientul lui, regretatul secretar Panaitiu, rău de gură cum părea sau cum voia să fie, jucând teatru, era și un pic dizident. Pare paradoxal, dar se poate spune și așa.
Din trecut revin ușor și cu aceeași plăcere în prezent. Mă întreb ce ar fi trebuit să facem noi după 1990 ca să ne bombardeze americanii precum pe sârbi? În câteva ore puteau rade Bucureștiul de pe harta țării. Dacă era oare președinte Corneliu Coposu și începea procesul kominterniștilor și bolșevicilor? El îi iubea în fond pe americani, dar și alții i-au iubit și au fost bombardați fără ezitare. Dacă ajungea la pușcărie marele maestru ostap benderian Silviu Brucan? Cu câte bombe ne alegeam? Nu se știe. Cert este că am scăpat cu bine. Deocamdată, fiindcă istoria se repetă, dar e și schimbătoare. Mă rog, fac și eu supoziții, sau, cum ar fi spus mama, „te mănâncă limba”. Este o expresie foarte frumoasă și plastică. Cei care spuneau vrute și nevrute, conform proverbului „adevărul umblă cu capul spart”, o făceau fiindcă îi mânca limba. Nu degeaba ereticilor în Evul Mediu li se tăia limba. Era o metodă care putea fi aplicată și în comunism, în locul pușcăriei la nebuni. Cineva a mai repetat odată: „fii atent că o să te calce trenul…”
Ioan Pînzar
