În anii 1950 mai era o sărbătoare mare pentru popoarele iubitoare de pace din întreaga lume: la 30 decembrie se sărbătorea ziua de naștere a marelui Stalin, corifeu al științei mondiale. Exact așa mai era numit generalissimul Stalin. Statura de corifeu al științei mondiale era legată de planul stalinist de transformare a naturii în URSS. Sigur că nu era vorba de canalul Volga-Don sau altele, ci de întoarcerea albiei unor râuri, mutarea munților etc. Nu le rețin acum pe toate. Ei bine, tovarășul Ceaușescu nu a fost numit Corifeu al științei. Stalin era și unul dintre cei 4 corifei ai marxism-leninism-stalinismului. Marele bărbat de stat al României socialiste, Nicolae Ceaușescu, nu a fost etichetat de corul lingăilor propagandei de partid și literare nici măcar ilustru. Nu-mi amintesc să fi spus vestitul poet cântăreț ilustrul nostru cârmaci. Pe stadioane cenaclul Flacăra cânta în cor cu tot tineretul: „Trăiască Ceaușescu, trăiască România“ etc. Odele în versuri ocupau prima pagină a revistei „Flacăra“, care descoperise doctori ce vindecau cancerul, mai puțin SIDA, căci nu era cunoscută atunci. Celebrul KGB a descoperit la timp și presa sovietică a scris că virusul SIDA a fost creat de savanții americani în cadrul războiului biologic și experimentat într-o țară africană, scăpându-l apoi de sub control. Ceea ce pare a fi plauzibil. Evident că doctorii de la Flacăra de atunci nu au vindecat nici un caz de cancer.
Pentru activiștii de partid suceveni, mai ales în perioada existenței raioanelor, a bolșevismului primitiv, erau unii, cum am văzut, de la care te puteai aștepta la orice. Unii au băgat oameni nevinovați în pușcărie și acum de-abia victimele spun adevărul, alții aveau cele mai trăsnite idei. Noroc că stăteau mult în ședințe și în cârciumi, evident, la bufetele de partid. Când mergeau pe teren anunțau secretarii locali de partid care pregăteau mese opulente cu mâncare și băutură. Inginerul Alecu Fediuc, agronom, fost coleg de facultate cu Nicolae Giosan, ajuns membru CEPEX, avea un frate în Corni, Botoșani, care a fost luat de organele de securitate din Dorohoi și ucis.
După mai mulți ani cineva de la cimitirul local i-a indicat locul unde fusese înmormântat, fără nici un semn. Evident că totul s-a desfășurat normal, ca și când ar fi fost strivită o furnică cu piciorul. Ce legi, ce proces? Dușmanii poporului erau striviți ca muștele, așa scria chiar presa de partid. Activiștii de partid știau de această teroare roșie? Știau, ei o conduceau de fapt. Totuși Gheorghiu-Dej s-a plâns în 1952, când a înlăturat „grupul deviaționist de dreapta, antipartinic“, că securitatea condusese și partidul între 1948-1952. Am citit asta personal, în „Scânteia“ partidului, la căminul cultural, când aveam 11 ani. Eram un cititor precoce al „Scânteii“, condusă pe atunci de redactorul șef adjunct Silviu Brucan, eternul bolșevic cominternist și apoi capitalist.
